Ancheta dezastrului de la Crevedia este încă în desfășurare, iar controalele anunțate de autorități la toți distribuitorii și comercianții de combustibil abia au început, însă, potrivit celor aflate de noi de la un om din piața de GPL, transportul și utilizarea neconformă și ilegală este o practică răspândită în toată țara, iar o nenorocire nu avea cum să nu se întâmple cândva.
România a privit înmărmurită catastrofa de săptămâna trecută de la Crevedia, când, după mai multe explozii succesive la o locație unde erau parcate mai multe cisterne cu gaz petrolier lichefiat (GPL), trei oameni au murit și alți 55 sunt răniți și mulți dintre ei au fost transportați în spitalele din străinătate pentru că la noi nu pot fi îngrijiți corespunzător.
Primele informații au arătat care era firma care deținea spațiul, că nu existau avize pentru acea activitate acolo, și faptul că incendiul și apoi explozia ar fi avut loc pe fondul a ceea ce se cheamă “transvazare”, adică mutarea GPL dintr-o cisternă în alta, detalii pe care opinia publică le cunoaște deja. Desigur, au fost demarate ample controale la nivel național,la toate benzinăriile, stațiile de încărcare cu GPL, precum și la distribuitori și transportatori.
Până la aflarea rezultatelor acelor controale, am reușit să vorbim cu un om din această piață, ca să aflăm “de la firul ierbii” cum funcționează de fapt comerțul cu GPL și cum de s-a ajuns la această tragedie. Omul a solicitat anonimatul, dar ce ne-a spus ne arată de fapt că, la cum se desfășoară acum transportul și comerțul cu GPL, o dramă era aproape inevitabilă, undeva. Mai departe, marile probleme.
Tranzvazarea (transferul) ilegală de GPL între cisterne
Gazul petrolier lichefiat (GPL) este un combustibil folosit de multă vreme, mai întâi în celebrele butelii de aragaz și, mai apoi în transportul auto, de unde, din acei cilindri de culoare în general albă (skid-uri) sunt pompați în rezervoarele automobilelor cu instalații de GPL în acele locuri amenajate special și autorizate. Avantajul pentru șofer ar fi cumva unul legat de preț (litrul de GPL costă mai puțin de jumătate față de litrul de benzină de exemplu), chiar dacă autoturismul are un consum ceva mai mare. Pe de altă parte, acest carburant este socotit și mai ecologic, emisiile fiind mai reduse – de fapt vorbim, pentru GPL auto, de un amestec de gaze – butan și propan.
Toate cele trei rafinării românești produc GPL, și avem, în plus, și terminale (Galați, Giurgiu, Midia (aici sunt două, operate de Octogon și de Butan Gas), Mangalia), prin care cantități de GPL se importă sau exportă. Potrivit unor date ale ZF, consumul național ar fi undeva la 400.000 de tone, dintre care ceva mai mult de jumătate folosit pentru încălzire. O piață estimată de ZF undeva la aproape jumătate de miliard de euro, cu actori mari și cunoscuți în distribuție (Rompetrol Gas, Gaspeco, Butan Gas, Bulrom Gas Impex, Forte Gaz) dar și cu mulți mai mici si unii traderi (City Gas – terminal Galati, Vixon Gas – terminal Giurgiu). În România ar fi, în total, circa 1.300 de puncte de încărcare cu GPL.
Prima problemă nu este la producător și nici măcar (în mare parte) la ultimul comerciant – proprietarul skid-ului, dacă acesta funcționează legal. Ci pe drum.
În general, de la punctul de încărcare cu GPL (rafinărie, terminal, depozit) gazul se încarcă, în mediu autorizat și controlat, în cisterne mari, cu o capacitate de circa 20-22 de metri cubi, pentru transport. Ca să poată fi transportat, el se lichefiază, iar în cisterne presiunea este undeva la 17 bari.
Problema este că aceste cisterne nu au voie, legal, după ce pleacă de la punctele de alimentare, să intre în orașe și să alimenteze skid-urile mici, care au o capacitate de 4-5 metri cubi, Aici au acces doar cisternele mai mici, de 7,5-8 metri cubi. Așadar, pentru a ajunge la skid, gazul trebuie transvazat – mutat – din cisterna mare în cisterna mică. Din păcate, în extrem de multe situații acest transfer nu se face în spații dedicate, autorizate, sau în depozite, în condiții de siguranță și cu toate echipamentele adecvate. Ci în spații improprii, și “la fereală” –, sub poduri, pe marginea drumurilor foarte puțin circulate, în păduri, în parcări sau, așa cum s-a văzut și-cel mai probabil se va și demonstra după anchetă – în incinte ca cea a firmei Flagas din Crevedia. Asta inclusiv pentru faptul că multe dintre firmele mici, no-name, au autorizație de comercializare a GPL fără să aibă și depozite.
Asta pentru că un transfer într-un punct autorizat costă și este “la vedere”, și, la fel, să încarci o cisternă “mică” la depozit cu care să bați zeci sau sute de kilometri până la skidul din localitate nu mai este la fel de profitabil. De aceea, se alege foarte des acest transfer ilegal, făcut cât de discret se poate, și, desigur, extrem de periculos. Și se poate inclusiv pentru că, după cum spune omul nostru, autoritățile nu au dezvoltat un sistem de urmărire a transporturilor rutiere de GPL, cum se întâmplă în cazul transporturilor de carburanți clasici, de exemplu. Se știe doar cine și unde încarcă, dacă merge la un depozit/terminal al unei firme mari să încarce.
Iar această tranzvazare ilegală se mai face dintr-un motiv, desigur tot cu scopul de a câștiga mai mult. Mai există o practică, din ce spune omul nostru: unii aleg se cumpere GPL, mai ales din import, mai slab calitativ decât ce ar trebui să ajungă la skid, care este mai ieftin. Ei amestecă o parte din acest GPL cu GPL cumpărat și adus cu altă cisternă de la un producător cunoscut, cu specificațiile tehnice corecte, cumva “mai bun”. Practic amestecă cele două tipuri de gaz, astfel încât calitatea să nu scadă totuși sub minim, și duce amestecul la skid-ul de unde alimentează mașinile, însă în acte cu specificațiile de la producătorul de unde a luat gazul “mai bun”.
Încărcarea ilegală a buteliilor de aragaz cu GPL auto
Este o practică extrem de răspândită mai ales în mediul rural și în orașe mici unde nu există rețea de gaze. Omul ar trebui, desigur, să meargă cu butelia de aragaz goală la un centru autorizat de vânzare de butelii – se vând inclsuiv în marile rețele de benzinării – să lase butelia goală și să plece cu alta plină. Însă, mulți aleg să nu facă așa – mai ales la orele serii, merg cu butelia de aragaz, eventual în portbagajul mașinii, la un skid de GPL auto unde o încarcă, cu complicitatea angajatului, cu GPL auto. De ce face asta? Este mai ieftin, sau crede el că este mai ieftin.
În primul rând practica este foarte riscantă, acolo, și pentru client, și pentru angajat, și pentru cine se mai află prin jur în acel moment, pentru că “pompa” de la skid nu este pentru a încărca butelii de aragaz.
GPL folosit drept combustibil auto este un amestec de două gaze, respectiv propan si butan. Ponderea acestora în compoziția amestecului final diferă foarte mult față de cea a amestecului destinat consumului casnic. Daca pentru GPL-ul auto propanul are o pondere majoritară pentru a asigura o aprindere/pornire mai rapidă a autovehiculului, pentru butelia de aragaz se folosește majoritar butanul – cu maximum 10% propan.
Or, cele două gaze se comportă diferit. Presiunea dezvoltata de propan la 4 grade C este de circa 5 bari, în timp ce butanul la aceeasi temperatura atinge un nivel de 0.2 bari. Iar butelia de aragaz (cu butan) este testată la o presiune maximă de 15 bari, în timp ce recipientul pentru propan de uz industrial este de 30 de bari.
Astfel, o butelie de aragaz încarcată cu GPL auto va reacționa diferit la creșterea temperaturii mediului inconjurator, existând chiar pericol de explozie. Diferența de presiune și de caracteristici dintre cele două amestecuri poate duce la deformarea buteliilor (în special bombarea lor).
Încarcarea buteliilor la punctele de distributie a GPL-ului auto poate afecta robinetul buteliei, iar sub presiunea gazului din interior, acesta poate sa cedeze și sa puna în pericol atât utilizatorul, cât și operatorul stației. Iar dacă la acestea se adaugă și un montaj defectuos (lipsă/schimbare garnitura, lipsa unor chei potrivite, furtun de conectare invechit/fisurat etc), atunci cresc și riscurile de accident.
Iar economia substanțială de bani este, de fapt, în majoritatea cazurilor, o mare păcăleală. Practic, cine vrea să câștige cei câteva zeci de lei fără să aibă habar de riscurile de mai sus la care se expune, câștigă mult mai puțin, asta dacă nu pierde.
Omul nostru ne-a făcut conversia. O butelie de aragaz obișnuită de 12,5 kg, care costă undeva la 100 de lei dacă o cumperi plină de la un centru autorizat, conține maximum echivalentul a 26 de litri. Omul care vrea să facă economie merge la un centru de GPL auto și încarcă, ilegal, de 50-60 de lei și pleacă de acolo convins că a încărcat butelia. De fapt, la un preț al GPL auto de 3,4 lei litrul, o încărcare cu cei maximum 26 de litri l-ar fi costat 90 de lei – și în unele locuri prețul este mai mare de 3,4 lei litrul de GPL auto. Însă, poate că nu știe că, dacă se duce la un centru de butelii, butelia pe care o ia plină a fost deja supusă unui test de etanșeitate și o ia verificată și sigilată.
Așadar, nu doar că s-a expus unui pericol, dar nici nu a câștigat mare lucru – undeva la zece lei și, mai important, deși nu conștientizează– tot cu butelia lui veche a plecat acasă, umplută cu altfel de gaz decât gazul de butelie pentru aragaz. De aici, și următorul mare risc:
Vechimea buteliilor de GPL
Conform leguslației în vigoare, butelia de GPL pentru aragaz are o durata maxima de viață de 30 ani, dar omul nostru spune că butelii de 40 de ani și peste se mai găsesc încă peste tot prin România. La fiecare zece ani, butelia este verificată– desigur asta dacă ajunge la un centru autorizat – pe ea este inscripționată data fabricației și data la care expira verificarea tehnică periodică. Dacă la centrele autorizate ajung butelii deformate, sau cu durata de viata depășită, sau cu defecte, ele se scot de pe piață – este obligația firmei. Însă, cum încărcarea buteliilor de aragaz cu GPL auto, ilegal și “la fereală” este o practică de atâția ani, este clar că buteliile expirate sau avariate nu ajung să fie scoase de pe piață, și se tot folosesc. Desigur, cu riscuri tot mai mari.
Instalarea de skid-uri de GPL ilegale
Există și skid-uri ilagale de GPL, care pot să nu fie la vedere, spune omul nostru. Este vorba despre rezervoare mai mari, de 10-20 de metri cubi, dar care nu sunt folosite neapărat pentru alimentarea automobilelor cât a buteliilor de aragaz – practic sunt stații de îmbuteliere clandestine, unde se încarcă butelii de aragaz fără respectarea legii – verificare/testare, sigilare, fiscalizare, garantie).
