Guvernul vrea două complexuri energetice gigantice

În cazul în care cele două mari companii energetice Electra şi Hidroenergetica nu vor mai fi înfiinţate, există varianta apariţiei a două complexuri energetice mari.

 

Primul complex energetic ar urma să fie bazat pe lignit, incluzând Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), dar şi cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova), iar cel de-al doilea ar viza zona de huilă şi ar putea fi alcătuit din Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani şi termocentralele Deva şi Paroşeni. Declaraţia a fost făcută de Alexandru Săndulescu, director de politici energetice în cadrul Ministerului Economiei.

Potrivit acestuia, o soluţie viabilă ar fi crearea a două complexuri energetice, în cazul în care cei doi mari giganţi energetici nu vor fi înfiinţaţi până la sfârşitul acestui an.
„Unul din complexuri ar fi pe lignit şi celălalt pe huilă, ca proiect intermediar pentru crearea celor două companii. Ele urmează să fie şi prezentate Fondului Monetar Internaţional, ca soluţie alternativă la cele două companii, dar această decizie se va lua în situaţia în care cele două companii nu vor fi înfiinţate până la sfârşitul anului. Este nevoie, de asemenea, şi de o nouă Hotărâre de Guvern care să prevadă acest lucru”, a spus Alexandru Săndulescu, în cadrul unui seminar organizat de Ziarul Financiar.

Totuşi, el a declarat că mai este nevoie de aprobarea conducerii ministerului pentru acest proces.

 

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, cei doi mamuţi care urmau să preia majoritatea producătorilor de energie deţinuţi de stat, trenează deja de un an.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *