Guvernul roman va păstra pachetul de acţiuni de la Petrom

Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnirea cu directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss, că după ultimele evoluţii privind explorarea resurselor din Marea Neagră a devenit de înţeles că România nu va mai vinde cei 10% din Petrom, fiind un noroc faptul că nu s-a reuşit vânzarea în 2011.

„România va deveni un jucător important pe piaţa energiei în următorii 10 ani, dacă vom fi norocoşi cu Marea Neagră. În orice caz, am urmărit evoluţiile. Sincer, sunt extrem de mulţumit de ceea ce se întâmplă şi acum toată lumea cred că a înţeles că nu vom mai vinde cei 10% din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut anul trecut cei 10%”, i-a spus Băsescu râzând lui Gerhard Roiss, care este şi preşedintele Consiliului de Supraveghere a Petrom.

Acesta i-a răspuns preşedintelui Băsescu că dezvoltarea industriei energetice din România reprezintă acum o şansă importantă în viitor pentru tineri, iar şeful statului l-a aprobat.

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, estimată pentru o perioadă de 10 ani, ar putea asigura independenţa energetică a României în privinţa gazelor naturale, a declarat recent directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Guvernul Boc a încercat în 2011 vânzarea pe bursă a unui pachet de acţiuni Petrom de 9,84%, deţinute de statul român, dar a primit un preţ mai mic decât cel preconizat şi a renunţat la tranzacţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.