Guvernul prelungește din nou termenul-limită de finalizare a investițiilor prin PNI, pentru ca Romgaz să nu piardă banii de la stat pentru noua centrală de la Iernut

Ministerul Energiei a elaborat un proiect de act normativ prin care termenul limită de finalizare a investițiilor în energie cu bani provenind din Planul Național de Investiții (PNI) a fost prelungit din nou, până la 30 iunie 2025.

Motivul emiterii Hotărârii de Guvern pentru prelungirea termenului este situația centralei pe gaze în ciclu combinat a Romgaz de la Iernut, proiect întârziat ani de zile, care care are o finanțare asigurată de circa 321 de milioane de lei, nerambursabilă, prin PNI.

Încă de la începutul lui 2017 Ministerul Energiei a aprobat cererea de finanţare a Romgaz din Planul Naţional de Investiţii (PNI), pentru termocentrala de la Iernut de 430 MW, proiect care, inițial, trebuia terminat în 2019. Lucrările au tot întârziat însă, dar termenele de finalizare au fost prelungite, tocmai pentru ca Romgaz să nu piardă finanțarea. Ultimul termen era finalul acestui an – termen până la care arată chiar și nota de fundamentare că lucrările nu vor fi terminate – și el a fost decalat cu încă jumătate de an, în speranță că centrala va fi totuși pusă în funcțiune integral până la finalul lunii iunie a anului viitor.

Cităm din nota de fundamentare:

Proiectul de act normativ propune modificarea articolelor referitoare la:

– termenul maxim de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI, în sensul prelungirii acestuia de la 31.12.2024 până la data de 30.06.2025;

– perioada de eligibilitate a cheltuielilor în ceea ce privește perioada de realizare a acestora, în sensul prelungirii perioadei până la data de 31.07.2025, corelat cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;

– durata Contractelor de finanțare pentru investiții, în sensul prelungirii acesteia coroborat cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;

– termenul maxim de rambursare a cheltuielilor eligibile aferente investițiilor, în sensul prelungirii acestuia de la 30.06.2025 la 31.12.2025, corelat cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;

Lucrările la centrala de 430 MW au fost re-demarate în august 2023, după ce Romgaz și compania spaniolă Duro Felguera au semnat un nou contract pentru restul de executat din centrală, deblocând practic proiectul, după ce acum trei ani compania de stat reziliase contractul cu asocierea Duro Felguera-Romelectro, pentru că nu s-au respectat termenele contractactuale.

Potrivit ultimelor declarații ale ministrului Energiei, centrala de la Iernut ar urma să fie complet funcțională în mai 2025, asta după ce, până la finalul anului vor fi demarate primele probe. În august, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, spunea că “testele vor dura între trei și șase luni, iar când le vom face, vom fi în piața spot. Când vom face pornirea și vom vedea cum funcționează centrala în condițiile creșterii presiunii, și vom ști și cum o punem în operare – dacă va fi în două etape, așa cum ne gândim acum, cu 215 MW acum și 215 MW puțin mai târziu – vom ști și cum să acționăm în piață. Nu vrem să mergem în piață și să contractăm cantități de energie înainte”.

Alături de centrala de la Iernut, prin PNI au mai fost alocate sume pentru centrala pe gaze a Petrom de la Brazi de 860 MW, precum și pentru reabilitare a două grupuri pe cărbune de la termocentralele Rovinari și Ișalnișa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *