Dincolo de infringementul pe gaze, Executivul de la București are pe masă și dosarul fierbinte al prețurilor reglementate la energie electrică. De la 1 ianuarie, ele nu mai sunt posibile potrivit legislației europene, dar în România ele există ca urmare a OUG 114. Cei patru mari furnizori atrag atenția că, dacă de-reglementarea se face brusc, factura consumatorilor casnici crește cu 20%, pentru că prețul din piața liberă este mult mai mare, efect al aceleiași OUG 114. De aceea, ei propun un calendar de liberalizare care să se întindă pe un an și jumătate, începând cu 1 ianuarie. Însă, Bucureștiul trebuie să convingă Comisia Europeană să ne acorde din nou perioade de tranziție. Negocierile au loc azi, în condițiile în care România nu are nici măcar ministru al Energiei. Iar secretarul de stat Doru Vișan nu va avea o sarcină deloc ușoară, așa cum puteți citi mai departe.
Oficialii români vor avea astăzi o întrevedere cu reprezentanții Comisiei Europene în care vor încerca să înduplece Executivul comunitar să fie de acord cu o tranziție în ceea ce privește perioada de dereglementare a prețurilor la energie electrică din România, în contextul în care reglementările europene impun o piață a energiei suta la sută liberă, de la 1 ianuarie, iar România are, ca urmare a OUG 114, prețuri reglementate de stat la energia electrică.
Dacă nu vom reuși să obținem o perioadă de tranziție, prețurile finale la energia electrică ar urma să crească brusc și accentuat, potrivit furnizorilor, cu impact mai ales asupra consumatorilor vulnerabili, cărora România încă nu le-a stabilit o modalitate de sprijin, deși de ani de zile se vorbește despre asta.
Negocierile din partea română vor fi purtate de secretarul de stat în Ministerul Energei, Doru Vișan (România nu are ministru al Energiei), potrivit mai multor surse din piață și vor avea loc la sediul Autorității de Reglementare (ANRE) sub forma unei videoconferințe.
Vișan avea o misiune extrem de dificilă, așa cum veți vedea mai departe.
Concret, de la 1 ianuarie intră în vigoare Regulamentul UE 943/2019 referitor la piața internă de energie electrică, pe care și România va trebui să-l respecte, dar acum îl încalcă încă de la nivelul principiilor. Iată ce scrie acolo:
„Articolul 3
Principiile de funcționare a piețelor de energie electrică
Statele membre, autoritățile de reglementare, operatorii de transport și de sistem, operatorii de distribuție, operatorii pieței și operatorii delegați se asigură că piețele de energie electrică funcționează în conformitate cu următoarele principii:
(a) prețurile se formează în funcție de cerere și ofertă;
(b) normele pieței încurajează formarea liberă a prețurilor și evită acțiunile care împiedică formarea prețurilor în funcție de cerere și ofertă;”
Or, în România, ca urmare a OUG 114, prețurile la energia electrică pentru consumatorii casnici sunt reglementate de stat, nu de piață, care a impus unui număr de trei producători (Hidroelectrica, Nulcearelectrica și Petrom) să vândă furnizorilor de ultimă instanță la prețuri reglementate de ANRE energia pentru consumul populației. Evident, și furnizorii (Enel, Electrica, CEZ și E.On) au prețuri reglementate finale pentru energia livrată populației. Prețurile de vânzare ale producătorilor au fost stabilite după formula cost de producție plus profit de 5%.
20% în plus la factură pentru 6,55 milioane de consumatori
Federația ACUE (Asociația Companiilor de Utilități din Energie), care îi grupează pe cei patru furnizori, a trimis o scrisoare lui Vișan, obținută de noi, în care arată care este pericolul unei treceri bruște de la prețurile reglementate la piața liberă. Asta în contextul în care, pentru piața de energie, OUG 114 s-a dovedit o reglementare toxică, în condițiile în care, creând un deficit de energie pe piața liberă, a condus la creșteri substanțiale de preț.
Concret, furnizorii spun că, dacă la 1 ianuarie prețurile vor fi liberalizate, factura populației va crește cu 20%.
“Prețul angro mediu pentru anul de livrare 2020 este de peste 300 lei/MWh, cu cel puțin 100 de lei/MWh mai mult decât costul de achiziție avut în vedere la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii casnici. În baza acestor date, creșterea imediată a prețurilor energiei electrice la consumatorii finali casnici va fi de circa 20%.În lipsa unui mecanism adecvat de protectie sociala clientii casnici cu venituri mici vor fi afectați”, arată asociația.
De fapt, potrivit estimărilor furnizorilor, vor crește facturile pentru toți cei 6,55 milioane de consumatori casnici care plătesc acum prețuri reglementate.
ACUE cere așadar un calendar de dereglementare, de liberalizare în trepte a prețului, cu care însă ar trebui să fie de acord însă și reglementatorul nostru și, mai ales, Comisia.
Cum să se facă dereglementarea
“Pentru implementarea masurilor si actiunilor care sa permita aplicarea prevederilor Regulamentului 943/2019, propunem o perioada tranzitorie de un an si jumatate, de la 1 Ianuarie 2020 pana la 30 Iunie 2021, pe parcursul careia sa se defineasca mai clar mecanismele privind dereglementarea preturilor atat pe piata angro cat si la consumatorii finali si a pregati implementarea celorlalte prevederi din Regulament.
Dereglementarea preturilor la consumatorii casnici trebuie să se realizeze gradual, cu masuri tranzitorii, după un calendar bine stabilit, pentru a se evita o creștere bruscă a prețurilor pentru consumatorii finali casnici și apariția unor întreruperi în aprovizionarea și siguranța alimentării acestui segment de consumatori”, se arată în scrisoarea ACUE.
“Procesul de dereglementare a prețurilor la consumatorii finali trebuie însoțit de adoptarea unui set de contracte angro în regim reglementat, care să prevină situația în care furnizorii sunt expuși la riscurile pieței angro fără a avea posibilitatea să transfere aceste riscuri către consumatorii finali. Totodată, este necesară o reducere graduală a cantităților angro reglementate, care să asigure diminuarea impactului în piața angro a eliminării bruște a acestei categorii de tranzacții.
Aplicarea calendarului de dereglementare/liberalizare poate începe în timpul perioadei de tranziție, astfel încât creșterile de costuri generate de acest proces să se transfere treptat în prețul aplicabil clienților finali”, se mai arată în scrisoare
Evident, totul acompaniat cu măsurile pentru protecția consumatorilor vulnerabili. „Este necesară predefinirea consumatorilor vulnerabili și implementarea unei scheme funcționale de susținere financiară a acestei categorii înainte de dereglementarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale”, mai spune ACUE.
Pașii liberalizării
Scrisoarea finală nu conține etapele acestui calendar, dar vă putem spune despre ce termene s-a discutat-nu există o poziție finală comună a tuturor furnizorilor- care pot fi flexibilizate în funcție de rezultatele discuțiilor cu Comisia.
De la 1 Ianuarie 2020 până la 31 Decembrie 2020, se prelungește modul actual de reglementare al tarifelor la consumatorii casnici, deci ANRE aprobă, ca și acum, în proporție de 100% cantitățile care trebuie vândute de producători și prețurile la care le vor vinde către furnizori pentru consumul populației. Deci producătorii, probabil tot cei trei ca până acum vor fi obligați să vândă o cantitate de energie la preț impus pentru asigurarea întregului consum al populației, care va plăti și ea, evident, prețuri reglementate de stat.
De la 01 Ianuarie 2021 la 30 Iunie 2021 se prevede o perioadă tranzitorie în care cantitățile reglementate achizitionate pentru consumul casnicilor sa scadă progresiv, iar restul consumului lor să fie achiziționat din piață. Astfel, prețul final la consumatorul casnic ar crește progresiv, nu brusc. Așa a funcționat liberalizarea care s-a încheiat la finalul anului 2017, și care acum ar trebui finalizată în jumătate de an.
Calendarul: de la 1 ianuarie 2021 ANRE va stabili cantitățile și prețurile de achiziție pentru 80% din consumul casnicilor, de la 1 martie pentru 60%, de la 1 mai pentru 40% iar la 1 iulie 2021 procentul scade la zero, deci furnizorii vor cumpăra atunci energia pentru consumul casnicilor la prețul pieței. Evident, în această perioadă, ANRE va aproba tarife reglementate corespunzătoare procentului de achiziție reglementată stabilit la acea perioadă, iar furnizorii vor aplica pentru restul consumului preturi care sa acopere achizitia din piața liberă și care sa acopere toate costurile de furnizare (similar cu sistemul aplicat până șa 1 ianuarie 2018, de tip tarif CPC-Componentă de Piață Concurențială plus tarif reglementat de ANRE)
Va fi UE de accord?
Chiar dacă propunerea furnizorilor, sau măcar principiul, va fi agreat de ANRE, Comisia Europeană va trebui convinsă, în condițiile în care ele contravin clar Regulamentului. Furnizorii știu asta, dar cred că este loc de discuție. “Propunem ca în cadrul discuţiilor cu Comisia Europeană, să se abordeze si posibilitatea adoptarii de către Comisie a normelor interpretative, acte de punere în aplicare sau acte delegate, respectiv termenul de emitere a acestora”, se arată în scrisoarea ACUE.
Dar e loc de negociat astfel încât Comisia să fie de acord cu acest calendar care să se întindă pe un și jumătate?
La limită ar exista, dar doar dacă Comisia va fi convinsă că în actualul context există perturbații în piață care viciază formarea prețului, dacă el este lăsat 100% liber și că autoritățile au un plan de eliminare a acestor perturbații. Iată ce scrie la articolul 10, punctul 5 din Regulament:
“În cazul în care o autoritate de reglementare sau o altă autoritate competentă desemnată a identificat o politică sau o măsură care ar putea contribui la restricționarea formării prețurilor angro, aceasta ia toate măsurile adecvate pentru eliminarea politicii sau a măsurii respective sau, dacă nu este posibil, pentru atenuarea impactului politicii sau a măsurii respective asupra comportamentului de ofertare. Statele membre transmit Comisiei un raport până la 5 ianuarie 2020, care descrie în detaliu măsurile și acțiunile pe care le-au întreprins sau intenționează să le întreprindă”.
Exista piata concurentiala la energia electrica si gaze in Romania ?
De ce sa scoata castanele din foc d. Visan?!?
Sa se ocupe tripleta Dancila-Valcov-Teodorovici, ca doar ei au comis OUG 114, nu? As fi zis mai degraba patrulater, dar dl. Dragnea este momentan foarte ocupat…