
Trei dintre producătorii mari de energie electrică din România, Petrom, Complexul Energetic Oltenia și Romgaz, au de primit de la Guvern 830 de milioane de lei în contul unei obligații asumate de stat prin legislația de plafonare a prețurilor finale la energie electrică. Cum statul pare că nu vrea să plătească, companiile vor intenta procese, potrivit unor surse din piața de energie.
Petrom, Romgaz și Complexul Energetic (CE) Oltenia au trimis notificări la Ministerul Energiei prin care solicită plata unei sume totale de 830 de milioane de lei, datorii aferente anilor 2023 și 2024. Potrivit surselor noastre, Petrom cere, însumat pentru cei doi ani 459 de milioane de lei, CE Oltenia 202 milioane de lei (doar pentru anul 2024), iar Romgaz 180 de milioane de lei, pentru ambii ani. Amintim că statul controlează și Romgaz și CE Oltenia, iar la Petrom este al doilea acționar, după OMV.
De unde vine problema
Mare parte din mecanismul de plafonare/compensare a prețurilor la energie electrică, care a fost în vigoare până la 30 iunie 2025, s-a bazat inclusiv pe cunoscutul Mecanism de Achiziție Centralizată (MACEE) a energiei electrice. Prin acest mecanism, producătorii de energie electrică erau obligați să vândă o anumită cantitate de energie la prețul fix de 450 de lei/MWh. Ulterior, prețul a scăzut la 400 de lei, iar obligativitatea a devenit opțiune.
Amintim că orice venit din vânzarea de energie peste aceste prețuri era suprataxată, banii mergând la Fondul pentru Tranziție Energetică, de unde urmau să fie despăgubiți furnizorii de energie care vindeau energia la preț plafonat clienților finali, pentru a li se acoperi diferențele de cost. Amintim că și la acest capitol datoriile statului sunt acum undeva la 6 miliarde de lei.
Legislația impune ca producătorii de energie din surse fosile – în acest caz centralele pe gaze ale Petrom și Romgaz de la Brazi, respectiv Iernut, și centralele pe cărbune din Oltenia ale CEO – trebuie să cumpere certficate de emsii de CO2, proporțional cu producția de energie realizată.
Ei bine, legislația de plafonare/compensare stipula ca, în cazul producătorilor de energie electrică din surse fosile (cărbune și gaz), dacă valoarea certificatelor achiziționate pentru energia produsă este mai mare decât contribuția producătorilor (prin suprataxare) la Fond, statul trebuie să-i plătească diferența.
Iar cum pe vânzările de energie la preț plafonat prin MACEE practic contribuția a fost zero (nu s-a plătit suprataxă), producătorii, care plătesc certificatele de CO2 ca sa producă acea energie, sunt îndreptățiți să primească banii.
Problema este destul de veche, iar, din ce spun sursele noastre, Ministerul Energiei nu vrea să plătească acești bani. Este adevărat însă și că legea are o anumită ambiguitate – nu se specifică foarte clar cum să plătească Ministerul Energiei acești bani și nici pentru companii nu scrie clar cum să îi ceară.
Totuși, se pare că producătorii s-au săturat să aștepte. Potrivit surselor noastre, Romgaz va da Ministerul Energiei în judecată până la sfârșitul acestei luni, și se pregătește și CE Oltenia.