Guvernul deschide noi negocieri cu Rompetrol pentru recuperarea creanţei

Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperearea creanţelor Rompetrol, prin reaşezarea comisiei interministeriale care realizează acest demers, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

“Conducerea  comisiei interministeriale revine acum Ministerului Afacerilor Externe şi a fost atribuită ambasadorului însărcinat special, Mihnea Constantinescu. Până pe 5 aprilie această comisie trebuie să-şi reevalueze poziţiile şi să-şi reanalizeze punctul de vedere în negocierile cu acţionarul majoritar KazMunaiGaz”, a spus Dan Suciu.

Mihnea Constantinescu a lucrat ca director de cabinet al premierilor Călin Popescu Tăriceanu (PNL) şi Adrian Năstase (PSD).Numele lui a fost vehiculat pentru postul de ministru de Externe în 2007, după demisia din funcţie a premierului de acum, Mihai Răzvan Ungureanu.

În 2003, guvernul Năstase a emis un act normativ prin care datoriile istorice ale rafinăriei Petromidia către stat, în valoare de 570 de milioane de euro, au fost convertite în obligaţiuni, cu scadenţa 2010, cu menţiunea că obligaţiunile care nu erau răscumpărate de Rompetrol să transformă în acţiuni ale statului la rafinăria Petromidia.

Kazahii au cumpărat grupul Rompetrol în 2007 de la Dinu Patriciu, împreună cu datoriile Petromidia.În 2010, KazMunai Gaz au răscumpărat o parte din obligaţiuni (54 de milioane de euro), iar restul au fost convertite în acţiuni. Statul a ajuns astfel acţionar minoritar la rafinărie, cu 45%, chiar dacă Ministerul de Finanţe a spus că obligaţiunile puteau fi răscumpărate sau convertite doar în totalitate. În caz de neplată, ar fi ajuns acţionar majoritar. Statul a contestat decizia grupului Rompetrol în instanţă, fiind pe rol mai multe procese.

La sfârşitul lunii iunie 2011, Tribunalul Constanţa a decis că Rompetrol Rafinare a procedat legal atunci când a efectuat conversia în acţiuni a obligaţiunilor rămase. Ministerul Finanţelor a depus recurs la această decizie. De atunci, reprezentanţii companiei şi cei ai statului negociază pentru rezolvarea amiabilă a chestiunii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *