Guvernul aprobă azi transferul a 800 mil. lei, rest din PNI, într-un fond nou, din care va finanța investiții în producția de energie electrică

Guvernul va discuta astăzi în ședință aprobarea memorandumului prin care banii rămași necheltuiți din Programul Național de Investiții (PNI) să poată fi alocați de Guvern pentru finanțarea unor investiții în sectorul de producție al energiei electrice, la alegerea sa.

Este vorba despre aproape 800 de milioane de lei, disponibili din PNI, care au rămas necheltuiți.

Iată situația de acum, explicată de Guvern.

“În perioada 2013-2019, în Contul PNI s-a acumulat suma de 1.616.887.769,87 lei, reprezentând contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate și plătite pentru perioada 2013-2019. Din acest cont se asigură finanțarea investițiilor din PNI în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile a fiecăreia dintre ele.

Având în vedere cele prezentate mai sus, coroborat cu valoarea totală deja angajată a fi rambursată în baza celor patru contracte de finanțare încheiate, în sumă de 824.219.082,10 lei, rezultă că la finalul anului 2020 în Contul PNI rămâne un excedent al fondurilor aferente finanțării nerambursabile în suma de 792.668.687,77 lei”, scrie în preambulul memorandumului.

Cele patru proiecte ale căror cheltuieli au fost finanțate în procent de 25% din PNI sunt centrala pe gaze a Petrom de la Brazi, centrala pe gaze a Romgaz de la Iernut, și modernizarea a două grupuri energetice ale centralelor CE Oltenia.

Existau trei opțiuni pentru a folosi acești bani.

Prima ar fi fost posibilitatea creșterii, cu o numită proporție, aceeași proporție pentru toți beneficiarii, a cotei de 25 % din valoarea cheltuielilor eligibile primită de către beneficiari în baza contractelor de finanțare, dar s-a condiderat că ar fi fost dezavantajată CE Oltenia, în favoarea Petrom, de exemplu, pentru că investiția în centrala de la Brazi a fost mult mai mare decât cea cu modernizarea centralelor pe cărbune.

A doua ar fi fost transferarea banilor la bugetul Administrația Fondului pentru Mediu, pentru a se finanța tot proiecte de producție de energie electrică.

A treia, care a fost de altfel și cea aleasă, presupune constituirea unui fond aflat la dispoziția Ministerului Economiei, pentru a fi folosit “în scopul sprijinirii operatorilor din sectorul producerii energiei pentru investiții ce vor contribui la atingerea țintei de reducere a emisiilor”.

Guvernul va aproba azi memorandumul prin care se va opera transferul celor 792 de milioane de lei în acest fond.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *