Guvernul a stabilit cine poate fi consumator vulnerabil de gaz şi electricitate

În categoria consumatorilor vulnerabili de energie electrică vor intra clienţii casnici cu un venit mediu lunar net mai mic sau egal cu salariul minim pe economie, cei a căror viaţă sau sănătate este în pericol iminent în cazul deconectării, persoanele cu dizabilităţi sau cu boli grave, precum şi consumatorii în vârstă de peste 65 ani, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, într-un interviu acordat Agerpres.

„În proiectul de Lege a energiei electrice s-a propus următoarea definiţie pentru clientul vulnerabil: clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi de alte facilităţi. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin legi speciale, iar facilităţile se stabilesc prin reglementări ANRE”, a afirmat Lucian Bode.

De aplicarea măsurilor de sprijin financiar poate beneficia clientul casnic (persoană singură/familie) al unui furnizor de energie electrică sau gaze naturale, cu un venit net mediu lunar al persoanei singure/familiei mai mic sau egal decât salariul minim pe economie, potrivit sursei citate.

„Totodată pentru aplicarea facilităţilor, s-a propus stabilirea şi a altor categorii de clienţi vulnerabili: consumatorii a căror viaţă sau sănătate este în pericol iminent în cazul deconectării de la alimentarea cu energie electrică, consumatorii cu dizabilităţi sau deficienţe fizice sau mentale sau cu boli grave, consumatorii în vârstă de peste 65 ani care locuiesc singuri sau împreună cu persoane din aceeaşi categorie de vârstă”, a precizat şeful MECMA.

Măsurile de sprijin non-economice pot fi implementate direct de ANRE prin reglementări proprii care vizează standardele de performanţă pentru serviciile de furnizare şi distribuţie, prin instituirea de obligaţii specifice în sarcina furnizorilor sau distribuitorilor de energie electrică/gaze naturale în reglementările emise de autoritatea de reglementare, adică licenţe sau standarde de performanţă.

Preţurile energiei electrice urmează să se liberalizeze până în anul 2013 pentru consumatorii industriali şi până în 2017 pentru clienţii casnici, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de Guvern şi transmis Parlamentului pentru analiză şi aprobare.

În proiectul de lege iniţiat de Ministerul Economiei şi ANRE se prevedea ca preţul curentului pentru consumatorii casnici să fie liberalizat până în anul 2015, însă Guvernul a decis amânarea cu doi ani a acestui termen în proiectul care va intra în dezbaterea Parlamentului.

În privinţa consumatorilor casnici, proiectul de lege prevede ca Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi ANRE să adopte măsuri pentru protejarea clienţilor vulnerabili.

Totodată, proiectul de lege adoptat de Guvern prevede amenzi majorate de zece ori pentru furnizorii de energie electrică ce încalcă drepturile clienţilor şi alte dispoziţii legale

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *