Guvern: ANRE și Ministerul Energiei au trimis informările privind situația din energie solicitate de premierul Ciucă

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi Ministerul Energiei au transmis, luni, informările privind piaţa de energie solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă, urmând ca în perioada imediat următoare să înainteze propuneri prin care populaţia şi mediul de afaceri să fie protejate de creşterile de preţuri la energie şi gaze naturale, potrivit unei informări a Guvernului.

„În conformitate cu deciziile luate la reuniunea Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetice şi implementarea proiectelor de infrastructură în energie, ANRE a comunicat situaţia pieţei de energie, iar Ministerul Energiei a prezentat strategiile de investiţii pe termen scurt, mediu şi lung pentru capacităţile de producţie de energie electrică şi gaz. În perioada imediat următoare, ANRE, împreună cu ministerul Energiei, în urma consultărilor care vor avea loc cu producătorii, distribuitorii, furnizorii şi ceilalţi actori implicaţi în piaţa de energie, vor înainta către Guvern propuneri care să răspundă cerinţelor bugetare actuale, continuând să protejeze populaţia şi mediul privat de efectele creşterilor de preţuri la energie şi gaze naturale”, se arată în informare.

Citește și:

PSD acuză “jocuri subterane” prin care producătorii de energie electrică plătesc taxe prea mici statului. Era însă în Guvern când s-a aprobat suprataxarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *