Greenpeace solicită autorităţilor să elimine obligativitatea autorizaţiei de construire pentru instalațiile fotovoltaice ale persoanelor fizice

Organizaţia de mediu Greenpeace solicită Guvernului şi Parlamentului să găsească soluţii rapide pentru a elimina din legislaţie obligaţia prosumatorilor de a obţine autorizaţie de construire, potrivit unui comunicat al organizației.

Reprezentanţii ONG-ului amintesc că prosumatorii au fost exceptaţi de la obligaţia obţinerii acestei autorizaţii în iunie 2019, iar, printr-o modificare recentă a legii 50/1991 (privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii), Camera Deputaţilor a eliminat din textul de lege exceptarea panourilor fotovoltaice de la obţinerea autorizaţiei de construire.

Practic, acest lucru va constitui o barieră pentru cei care doresc să devină prosumatori. Aproape 26.000 cetăţeni sunt interesaţi să devină prosumatori şi au solicitat deja finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, susţin oficialii Greenpeace.

„E greu să găsim o explicaţie logică pentru această nouă modificare a legii făcută de Camera Deputaţilor. Foarte mulţi cetăţeni au aşteptat eliminarea autorizaţiei de construire, pentru că acest pas birocratic însemna costuri şi mult timp petrecut inutil pe la uşile autorităţilor. Reintroducerea autorizaţiei este incalificabilă”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România, citat în comunicat.

Pe termen scurt, cei mai afectaţi vor fi cei care doresc să acceseze programul de finanţare pentru fotovoltaice derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Cei 26.000 de cetăţeni care au aplicat riscă să nu se încadreze în termenele de implementare stabilite în ghidul programului şi pot pierde finanţarea de 20.000 de lei.

„Solicităm Parlamentului României şi Guvernului să găsească rapid soluţii pentru ca montarea panourilor fotovoltaice şi termice, atât pe acoperiş, cât şi pe sol, să se facă cu minim efort şi cu respectarea normelor de siguranţă. Este nevoie de o procedură clară, unitară, pentru toate autorităţile locale din ţară şi distribuitorii şi furnizorii de energie”, spune Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 55 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice.

4 Comments

  1. autorizația de construire înseamnă costuri însemnate în plus și birocrație. și în final timp pierdut ceea ce îi va face pe mulți din cei interesați să renunțe.
    Pe scurt, pentru o autorizație de construire sunt costuri după cum urmează: bani pentru proiectantul autorizat pe construcții care întocmește documentația pentru autorizația de construire, apoi bani pentru certificatul de urbanism și mult de umblat după avizele cerute prin legislație și taxele plătite fiecărui avizator.
    După ce se obțin acele avize se revine la primărie unde din nou se achită o taxă, procent din valoarea investiției, ceea ce nu va fi puțin și se cere eliberarea autorizației de construire.
    nu este corect! regulile nu se pot schimba în timpul jocului!
    solicitanții finanțării știau de acel aviz tehnic de racordare de la distribuitorul de energie electrică care înseamnă bani și nu puțini, cu care au fost de acord, dar să mai vi în timpul jocului și să mai adaugi alte taxe și birocrație cu autorizație de construire nu este în regulă!

  2. Foarte important!
    Legea nr.117/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prin care se prevede eliminarea autorizatiei de construire pentru montarea de panouri fotovoltaice pe constructii sau pe teren este inca in vigoare, asa ca domnilor guvernanti, domnilor parlamentari nu creati legi care se bat cap in cap.
    Romania are un mare potential de a creea energie cu ajutorul Soarelui. Nu puneti piedici cetatenilor tarii. Sunt bani europeni, nu ingraditi dreptul de a deveni prosumator al celor ce doresc montarea de fotovoltaice.
    Va rog sa studiati harta radiatiei solare in Romania si sa observati ca fata de alte tari avem un potential mult mai ridicat de a produce energie electrica din surse regenerabile, mai ales prin zona sudica a tarii.

  3. Pentru montarea de panouri solare prin Casa verde nu a fost nevoie de autorizatie de construire. Initial era in discutie dar apoi a cazut partea cu autorizatia de construire.
    Sunt beneficiar al acestui program si pot spune ca acest panou este montat pe acoperis si are o greutate mult mai mare decat panoul fotovoltaic avand in vedere volumul de apa inmagazinat in vacutainer.
    Acoperisul casei nu a cedat si nu vad de ce acum ar trebui autorizatie de construire pentru panourile fotovoltaice care sunt mult mai usoare si cu atat mai mult pentru cele care se monteaza pe teren.
    Este suficient avizul tehnic de racordare (ATR) al distribuitorului de energie electrica.
    La nivel de tara s-au montat prin Casa Verde panouri solare de ordinul a cateva zeci de mii in mai multe sesiuni ceea ce a fost un succes. Ce doriti acum de fapt…. sa atragem fonduri europene si sa devenim prosumatori sau sa puneti piedici birocratice si cheltuieli in plus solicitantilor. Sustinem initiativa Greenpeace si asteptam clarificari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *