Grecii de la PPC finalizează achiziția operațiunilor Enel din România

PPC anunță finalizarea tranzacției prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul  Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piața externă, potrivit unui comunicat de presă

Finalizarea tranzacției reprezintă un eveniment de referință pentru strategia de creștere a PPC, prin  achiziționarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate și în  curs de dezvoltare), dar și a operațiunilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, arată comunicatul.

 

Astfel, PPC a finalizat achiziția tuturor participațiilor deținute de Enel S.p.A. („Enel”) și filialele  sale din România, ca urmare a îndeplinirii anumitor condiții uzuale pentru acest tip de tranzacții,  prevăzute în contractul de vânzare semnat în data de 9 martie 2023. În conformitate cu acordul  de mai sus, PPC a plătit aproximativ 1,240 miliarde de euro, echivalentul unei valori a  companiilor de aproximativ 1,900 miliarde de euro (100% din acțiuni).

 

Ca urmare a finalizării achiziției operațiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape  9 milioane de clienți, iar capacitatea sa totală instalată de producție de energie din surse  regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) crește la aproximativ 4,4 GW.

Baza reglementată a activelor din sectorul de distribuție se majorează cu 40%. În plus, întreaga  producție de energie electrică a Enel din România provine din surse regenerabile, ceea ce crește  ponderea de „EBITDA verde” în EBITDA totală a PPC și îmbunătățește indicatorii ESG  relevanți.

 

„Obiectivul PPC este de a deveni lider pe piața energiei curate în Europa de Sud-Est, cu un  plan de investiții axat pe regenerabile. Achiziția activităților Enel din România este alegerea  ideală atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al afacerilor. Vreau să  mulțumesc tuturor echipelor care au contribuit la finalizarea cu succes a tranzacției. Astăzi,  începem procesul de creștere și transformare în România, motivați de dorința de a deveni cea  mai importantă companie de energie din țară”, a declarat Georgios Stassis, președinte și CEO  al PPC.

 

 

Citigroup Global Markets Europe AG, Goldman Sachs Bank Europe SE, HSBC Continental  Europe, AXIA Ventures Group și Euroxx Securities SA au acționat în calitate de consultanți  financiari, iar Milbank LLP în calitate de consilier juridic al PPC în procesul de achiziție.

 

Enel România este un jucător cheie pe piața de energie din România, lider în domeniul energiei  regenerabile, cu o capacitate totală instalată de 600 MW și cu încă 5 GW de proiecte în diferite  stadii de dezvoltare. Din aceste motive, achiziția Enel România se aliniază strategiei PPC  privind tranziția energetică, dar și planului său de dezvoltare în Europa de Sud-Est. Pe piața  furnizării de energie electrică și gaze, compania are peste 3,1 milioane de clienți și 81 de  magazine în toată țara. De asemenea, este operator al rețelei de distribuție în 3 regiuni ale țării,  inclusiv în București, acoperind aproximativ o treime din teritoriul României, cu peste 133.000  km de rețea, și a instalat deja peste 1,4 milioane de contoare inteligente pentru clienți  rezidențiali și companii.

 

PPC este cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din Grecia, cu aproximativ   5,6 milioane de clienți. În plus, PPC deține o participație de 51% în Hellenic Electricity  Distribution Network Operator S.A., care este unicul proprietar și operator al rețelei de  distribuție a energiei electrice. De mai bine de 70 de ani, PPC este lider al industriei energetice din Grecia, contribuind semnificativ la procesul de electrificare a țării. Cu o capitalizare de piață  de aproximativ 3,5 miliarde de euro în 25.10.2023, PPC este listată public, iar acțiunile sale sunt  tranzacționate pe piața principală a Bursei din Atena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *