Grecia a cerut joi entităţilor de stat să reducă folosirea aerului condiţionat, să protejeze ferestrele şi să închidă calculatoarele după orele de program, pentru a ajuta la reducerea consumului de electricitate şi a stabili un exemplu pentru restul ţării, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Ca multe alte ţări, Grecia este afectată de anul trecut de creşterea preţurilor la gaze, electricitate, combustibil şi alimente, tendinţă exacerbată după invadarea Ucrainei de către Rusia. Din septembrie, Atena subvenţionează facturile la electricitate şi gaze, oferind, de asemenea, un ajutor grupurilor vulnerabile, la un cost total de şapte miliarde de euro.
Acum, Grecia intenţionează să reducă consumul de energie la nivelul statului cu 10% pe termen scurt şi cu cel puţin 30% până 2030 pentru a scădea costurile, au anunţat joi oficialii guvernamentali, într-o conferinţă de presă comună.”Cu toţii înţelegem importanţa acestor acţiuni simple de economisire a energiei. Cu aceste schimbări minore în comportamentul nostru, contribuim la un efort colectiv”, a afirmat Alexandra Sdoukou, secretar general în Ministerul Energiei.
Angajaţii din sectorul public din Grecia pot reduce temperatura în birouri doar până la 26 de grade Celsius, în condiţiile în care Atena încearcă să reducă costurile în sectorul public din cauza crizei energetice. Intrată imediat în vigoare, măsura prevede ca termostatele aparatelor de aer condiţionat să nu mai poată fi setate sub această temperatură, a declarat ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, pentru postul public de radio elen.
Oficialii trebuie să reducă, de asemenea, iluminatul stradal la nivelul minim absolut necesar, a mai spus el.
Un total de 212.000 de entităţi de stat au consumat în 2020 electricitate în valoare de 596 milioane de euro. Anul acesta, consumul este estimat aproape de acelaşi nivel ca cel din 2021, aproximativ 5.346 GWh, dar costul este estimat să crească la 1,16 miliarde de euro, a explicat Sdoukou.
Ministrul de Finanţe, Theodoros Skylakakis, a declarat că Executivul vrea să redirecţioneze orice economii făcute de stat în urma acestor iniţiative către sprijinirea suplimentară a gospodăriilor şi a companiilor.
Guvernul, care vrea să modernizeze clădirile de stat pentru a le face mai eficiente din punct de vedere energetic, conform proiectului „Electra”, va monitoriza progresele entităţilor de stat în economisirea energiei.