Grupul Schlumberger, cel mai mare furnizor global de servicii pentru industria de petrol şi gaze, a ales Ploieştiul pentru dezvoltarea unei baze de clasă mondială, în care vor lucra circa 170 de oameni şi care la finalul lui 2012 va deveni un centru operaţional pentru toate pieţele est-europene, scrie zf.ro
Noile explorări la mari adâncimi din Marea Neagră, dar şi programele de lucrări anunţate de companiile locale în zăcămintele mature au fost factorii care au atras grupul la Ploieşti, oraş cunoscut de altfel pentru tradiţia în industria petrolieră. Anunţul Schlumberger, un business de 39,5 miliarde de dolari cu 113.000 de angajaţi, vine după ce recent un alt gigant american de profil, Halliburton, a anunţat o investiţie similară tot la Ploieşti.
„Ne extindem activităţile în contextul în care explorarea şi producţia de hidrocarburi face paşi importanţi atât în România, cât şi la nivel global. Noua bază, de 55.000 de metri pătraţi, este concepută pentru a găzdui toate activităţile Schlumberger din ţară şi va fi o facilitate de clasă mondială care va furniza o serie întreagă de servicii”, explică Stephen Whittaker, reprezentant al departamentului de comunicare externă din cadrul Schlumberger
Citeşte mai mult pe zf.ro