Gigantul Masdar construiește și cumpără regenerabile în zona Balcanilor, dar la noi parteneriatul cu Hidroelectrica, vechi de un an și jumătate, rămâne la nivel de hârtii

Gigantul emiratez Masdar rămâne la nivel de hârtii în partemeriatul pe care în are cu Hidroelectrica pentru proiecctele de energie regenerabilă și de stocare din România, însă este din ce în ce mai activ în țările din zona noastră, unde au construit deja parcuri și cumpără și active aflate în construcție.

Serbia, punctul de intrare al Masdar în Balcani, rămâne piața sa strategică, a declarat directorul pentru dezvoltare de afaceri și investiții Ahmed Al Awadi (foto) pentru Balkan Green Energy News. Întreaga regiune joacă un rol important în obiectivul de 100 GW de energie regenerabilă pentru 2030 al companiei, a subliniat el. În plus, achiziția Terna Energy, cu sediul în Grecia, va facilita creșterea Masdar în Europa Centrală și de Est și dincolo de aceasta, a declarat oficialul companiei.

Abu Dhabi Future Energy Co. – Masdar este unul dintre pionierii energiei eoliene în Balcanii de Vest cu instalația sa eoliană Čibuk 1 de 158 MW, cea mai mare din Serbia, și cu parcul eolian Krnovo de 72 MW din Muntenegru, potrivit sursei citate. Compania, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, și partenerul său Taaleri Energia au ajuns recent la închiderea financiară a Čibuk 2, un proiect eolian de 154 MW în Serbia.

La ceremonia de semnare, Balkan Green Energy News a stat de vorbă cu Ahmed Al Awadi, directorul pentru dezvoltare de afaceri și investiții al Masdar, care este responsabil pentru Europa și Orientul Mijlociu.

Evenimentul a fost o oportunitate de a reflecta asupra evoluției cadrului juridic și de investiții din Serbia în ultimul deceniu, întrucât Al Awadi a participat și la dezvoltarea proiectului Čibuk 1.

„Astfel de investiții adaugă valoare economiei în ansamblu, și nu numai surselor regenerabile de energie. Am evoluat mult față de primele zile ale proiectului, când am văzut provocări legate de bancabilitate”, a declarat Al Awadi în interviu. Serbia a fost punctul de intrare al Masdar în Balcani și rămâne o piață strategică, a subliniat el.

În marja conferinței RES Serbia 2024, au fost semnate contracte de împrumut cu UniCredit Bank și Erste Bank, precum și un contract PPA, contractul pentru diferență (CfD) și acordul de echilibrare cu compania de electricitate de stat din Serbia Elektroprivreda Srbije – EPS. Proiectul Čibuk  s-a calificat anul trecut la prima licitație de energie eoliană din Serbia.

Parteneriate și colaborare pentru obiective ambițioase pentru 2030

Europa de Sud-Est are un rol important în ambițiile Masdar, a spus Al Awadi. Compania și-a stabilit obiectivele de capacitate globală pentru 2030 la 100 GW în energie regenerabilă și un milion de tone de hidrogen verde pe an.

Planurile de accelerare a expansiunii se bazează în mare măsură pe parteneriate și colaborare, a explicat el.

La începutul acestui an, Masdar a convenit să achiziționeze firma Terna Energy, cu sediul în Grecia. Aceasta ar urma să devină una dintre cele mai mari tranzacții din sectorul energiei regenerabile din Europa din ultimii ani. „Vedem Terna Energy ca pe o platformă pentru investițiile Masdar în Europa Centrală și de Est și nu numai”, a subliniat Al Awadi.

În plus, gigantul energiei curate progresează în stabilirea unui parteneriat de tip joint venture cu Hidroelectrica din România, mai spune publicația.

Al Awadi a subliniat că, atunci când a venit pentru prima dată în Serbia, în 2013, nu exista, în esență, niciun cadru de reglementare bancar în domeniul energiei și niciun precedent în materie de PPA.

„Împreună cu partenerii noștri și cu guvernul, am lucrat pentru a îmbunătăți reglementările, și pentru a face proiectele bancabile. Prin participarea noastră la asociația RES Serbia, am colaborat, de asemenea, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BERD cu privire la schema CfD sârbească și la modul de dezvoltare a pieței energiei regenerabile. Iar acum, proiectele pot funcționa pe cont propriu”, a spus acesta.

Există o schemă CfD, dar există și proiecte care asigură PPA-uri comerciale și există dorința pe piață de a se dezvolta aceste PPA – uri comerciale, a explicat Al Awadi.

„Primele proiecte se bazau în mare măsură pe sistemul de tarife reglementate de guvern penru energia injectată și pe băncile de dezvoltare. Astăzi, proiectele sunt finanțate de bănci comerciale, iar acesta este un semn că există încredere în țară și în sectorul său energetic”, a adăugat el.

Investițiile în regenerabile  sunt esențiale pentru competitivitate, încurajând expertiza locală

Întrebat despre efectul investițiilor în energia eoliană și alte tipuri de energie regenerabilă asupra competitivității Serbiei în raport cu alte țări din Europa de Sud-Est, Al Awadi a subliniat transformarea în derulare către emisii net-zero.

„Serbia se bazează foarte mult pe cărbunele local. Pentru a se decarbona, are nevoie de investiții în energie regenerabilă și în infrastructura de rețea. Am dori să creăm soluții de cvasi-bază prin implementarea stocării în baterii și a centralelor hibride de energie regenerabilă, care includ gruparea energiei eoliene și solare; aceștia sunt următorii pași pe care îi explorăm”, a spus el.

La început, în țară nu exista expertiză în sectorul energiilor regenerabile, potrivit lui Al Awadi. Acum, Masdar angajează talente sârbești în toate echipele sale și lucrează cu dezvoltatori și contractori sârbi, a spus el, adăugând că aceasta dovedește că a fost creată o industrie și un sector al energiei regenerabile.

„Și astăzi cred că Serbia este foarte avansată în ceea ce privește energie regenerabilă în cadrul regiunii. Este lider în anumite aspecte în comparație cu vecinii săi”, a afirmat Al Awadi, care a apreciat că următoarea etapă va fi interconectarea între statele din zonă și creșterea capacității transfrontaliere.

Potrivit lui Al Awadi, acest lucru este esențial pentru creșterea competitivității regiunii. Resursele de energie regenerabilă există și există potențial pentru proiecte cu o capacitate mare în unele locuri, dar există fie o lipsă de cerere locală, fie o capacitate limitată de interconectare.

Mai multe proiecte eoliene și fotovoltaice în portofoliul Masdar în Serbia

Portofoliul Masdar include mai multe proiecte noi de energie eoliană și solară în curs de dezvoltare în Serbia, a declarat Al Awadi.

„Ne uităm, de asemenea, la stocarea în baterii, deoarece suntem obligați să le avem ca parte a cerințelor de conectare la rețea. Dar în acest moment, ca să fiu sincer, nu știm clar cum să alocăm costul stocării în aceste proiecte. Sunt acestea proiecte autonome de stocare? Care este structura comercială pentru stocarea în bateri? Dar înțelegem că guvernul lucrează la aceste lucrui și avem încredere că, în timp, va introduce un sistem bancabil și viabil din punct de vedere comercial”, a spus el.

În ceea ce privește restul Balcanilor de Vest, compania evaluează câteva proiecte, a declarat Al Awadi. „Există o cerere mare de energie în Europa, în special de energie verde, determinată de procesul de tranziție energetică prin care trec toate aceste țări”, a subliniat el.

Perspective pentru hidrogen verde și acumularea prin pompaj

Referindu-se la alte tehnologii, Al Awadi și-a exprimat opinia că hidrogenul ar putea deveni o componentă importantă. „Povestea hidrogenului verde – siguranța generală, transportul, utilizarea, nu este matură și trebuie să devină viabilă din punct de vedere comercial”, a subliniat el.

Odată cu achiziția convenită a Terna Energy, compania adaugă la portofoliul său proiectul hidrocentralei cu pompaj Amfilochia din Grecia, aflat în prezent în construcție. Aceasta ar fi prima hidrocentrală cu acumulare prin pompaj a Masdar. De asemenea, Masdar a semnat un acord în luna martie a acestui an pentru a explora potențialul proiectelor prin pompaj în Uzbekistan.

„În cele din urmă, acumularea prin pompaj joacă un rol important în sprijinirea dezvoltării în continuare a energiilor regenerabile și a integrării acestora în rețeaua electrică, asigurând stabilitatea și echilibrarea rețelei. Masdar va valorifica expertiza dobândită în urma proiectului Amfilochia pentru a explora proiecte în regiune”, a mai spus Al Awadi.

Partneriatul Masdar-Hidroelectrica, încă la nivel de hârtii

Hidroelectrica a semnat un acord cu arabii de la Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în regenerabil în România încă de acum un an și jumătate, iar prima informație legată de o potențială colaborare între compania româmească și cea emirateză a apărut în toamna lui 2022, atunci când ministrul român al Energiei a participat la un eveniment în zonă.

Luna trecută, ministrul Sebastian Burduja a spus că Hidroelectrica şi Masdar lucrează la înfiinţarea unei societăţi mixte pentru realizarea de proiecte solare fotovoltaice terestre şi flotante, precum şi pentru implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii. El a primit vizita CEO-ului companiei Masdar, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România.

“O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi Masdar o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani”, a transmis Burduja.

Masdar este controlată de fondul suveran de investiții din Emirate, Mubadala, cel care deține participații la și OMV, acționarul majoritar al Petrom. Creată în 2006 cu scopul de a dezvolta proiecte de energie regenerabilă, Masdar a investit în capacități regenerabile cu o valoare de peste 20 de miliarde de dolari la nivel global, cu o putere instalată de peste 15.000 MW, în operare și în dezvoltare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *