Ghidul de finanţare pentru montarea panourilor fotovoltaice va fi lansat până la 15 octombrie – promisiune de la Mediu

Ghidul de finanţare pentru programul privind montarea celulelor fotovoltaice va fi lansat până la data de 15 octombrie, a declarat, joi seara, vicepremierul şi ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, adăugând că fiecare român care doreşte să-şi monteze o astfel de celulă fotovoltaică va putea deconta până la 4.600 de euro.

Citeşte şi Panouri solare acasă: ce trebuie să cumpăraţi, de ce acte aveţi nevoie, cât costă şi cât câştigaţi

„Montarea celulelor fotovoltaice este un program care trebuie să înceapă şi avem la ora actuală nu o sumă foarte mică, pentru că este vorba de 100 de milioane de euro, iar împreună cu Ministerul Dezvoltării şi cu Ministerul Fondurilor Europene, prin Administraţia Fondului de Mediu, vom putea să lansăm proiectul. Ghidul de finanţare îl vom lansa până la 15 octombrie, astfel încât fiecare român care doreşte să-şi monteze o astfel de celulă fotovoltaică, care să aibă putere de 3 KW, să o poată face, iar noi dăm un bonus. Suma până la care noi putem să decontăm este de 4.600 de euro”, a spus şeful de la Mediu, la Antena 3.

Citeşte şi:

Românii care îşi pun panouri fotovoltaice primesc 20.000 de lei de la stat. A apărut Ghidul de Finanţare. Ce aveţi de făcut

Aceasta a precizat că un lucru extrem de important este că această celulă fotovoltaică poată să producă curent electric, iar 26.000 de gospodării din România pot să devină mici producători.

„Un lucru extrem de important este că celula fotovoltaică poată să producă curent electric şi poţi să o foloseşti pentru toată aparatura electrocasnică şi iluminatul din casă, poţi să îţi încălzeşti apa şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul Parlamentului şi al Ministerului Energiei, cărora trebuie să le mulţumesc, este că reuşim cu suma pe care noi o alocăm ca 26.000 de gospodării din România să devină mici producători. Adică surplusul de energie pe care tu îl produci să poţi să îl bagi în reţeaua naţională de electricitate”, a precizat Gavrilescu.

 

2 Comments

  1. Se vede ca avizul tehnic de racordare va pune pedici celor care vor fi eligibili.Simplificati modul de obtinerea acestui aviz ,si dati surplusul de energie celor nevoiasi. Astfel veti ajuta sa inteleaga aceasta latura ca este mai sanatos sa consume energie verde,decat sa arda lemne coceni….etc. care polueaza atmosfera.

  2. doresc sa fiu beneficiarul unui astfel de proiect
    doresc sa stiu daca pamantul si locatie sunt pe firma beneficiaza si srl-le.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *