Germania plafonează prețurile la energie electrică invers față de cum a făcut-o România: industria e ajutată mai mult decât populația

Germania va introduce un plafon de preț al energiei electrice pentru gospodării și consumatorii industriali, ca parte a măsurilor pentru a ajuta cea mai mare economie a Europei să facă față unei crize energetice, potrivit unui proiect de document al cancelariei văzut marți de Reuters.

Pentru consumatorii industriali, prețul energiei electrice va fi limitat la 13 eurocenți pe kilowatt-oră (kWh) aplicat pentru 70% din consumul anului precedent, potrivit documentului.

Pentru gospodării, prețurile vor fi limitate la 40 de eurocenți pe kWh pentru 80% din consumul de bază, a adăugat acesta.

Diferența dintre prețul de piață de plătit și plafon, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, ar urma să fie compensată direct de către furnizori, în factură. Nu s-a spus încă nimic despre mecanismul de recuperare al acestor costuri de către furnizori și încă nu se cunosc detaliile.

Diferența față de România

Diferența față de cum a procedat Guvernul României când a plafonat prețurile este una substanțială: dacă la noi cel mai mare ajutor a fost oferit populației iar o parte din industrie a ajuns să plătească chiar și prețul întreg, Germania a ales să sprijine mai mult economia și mai puțin populația.

La noi, cel mai mic plafon pentri casnici, aplicat la consumuri de până la 100 kWh lunar (media lui 2021) este undeva la 14  eurocenți/kWh, iar următorul la  16 eurocenți/kWh. La nemți el a fost fixat mult mai sus, la 40 de eurocenți, desigur și puterea de cumpărare este mai ridicată acolo, dacă ar fi facem coparația cu noi

Însă plafonul de preț pentru companii în Germania – nu știm dacă pentru toate, știrea Reuters nu are detalii – este fixat la undeva la echivalentul a 64 de bani/kWh (13 eurocenți, deci la o treime față de casnici) . Pentru comparație, în România, prețul plafonat doar pentru sectorul IMM și pentru industria alimentară este la un leu/kWh, restul plătind prețul pieței, mai mare. Este adevărat că în Germania se aplică pentru 80% din consum, dar avantajul pentru companiile de acolo este oricum substanțial.

Introducerea plafonării prețul energiei electrice vine după o plafonare de la gaze și introducerea unei plăți unice pentru a ușura consumatorii casnici (factura la gaze pe o lună a casnicilor va fi plătită de stat) sunt parte a unui pachet de 200 de miliarde de euro anunțat de cancelarul Olaf Scholz în septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *