Gdf Suez investeşte 97. mil lei pentru modernizarea reţelei de distribuţie din Bucureşti

GDF SUEZ Energy România a semnat un contract de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea reţelei de distribuţie din Bucureşti iar valoarea totală estimativă a proiectului cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 97,47 milioane lei, a declarat, joi, directorul adjunct Strategie şi Reglementare al companiei, Bogdan Valter, la o conferinţă de presă.

Proiectul pentru modernizarea reţelei de distribuţie din Bucureşti va fi derulat în perioada 15 mai 2012 – 31 iulie 2015, potrivit Agerpres.  Din totalul valorii estimate, de 97,47 milioane lei, asistenţa financiară nerambursabilă însumează 16,32 milioane lei, iar contribuţia companiei este de 81,1 milioane lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea conductelor de gaze naturale cu un grad de uzură avansat şi care nu pot fi protejate catodic, în vederea creşterii siguranţei în exploatare a reţelei de distribuţie.

Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor naturale ce va fi modernizată în cadrul proiectului este de 92 kilometri, iar numărul de branşamente conectate la această reţea este de 3.760.

Potrivit companiei, tronsoanele reţelei de distribuţie care vor fi modernizate sunt grupate în două zone. Prima prima zonă este în Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Carol I, Pache Protopopescu, Nicolae Bălcescu, General Magheru, Bd. Dacia, Strada George Enescu, Strada Tunari şi a doua zonă – Lacul Tei, Bulevardul Lacul Tei, Strada Barbu Văcărescu, Calea Florească.

‘Intenţionăm să reducem numărul mediu anual de întreruperi temporare în alimentarea cu gaze naturale, emisiile de gaze naturale degajate în atmosferă şi să creştem continuitatea alimentării cu gaze naturale prim mărirea numărului de ore de funcţionare a reţelei de distribuţie’, a adăugat Bogdan Valter.

GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,4 milioane de clienţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *