GdF Suez Energy Romania: prețul gazului trebuie mărit de urgență

Reprezentanţii GdF Suez spun că nu mai pot accepta să vândă gazul pe piaţa reglementată la un preţ mai mic decât cel cu care ei îl achiziţionează, la rândul lor. Piederile pe care le înregistrează vor trebui recuperate printr-o factură mai mare la gaze.

Furnizorul de gaze GdF Suez Energy Romania, fostul Distrigaz Sud, este nemulţumit de preţul actual al gazului pe care-l plătesc consumatorii casnici din România. Reprezentanţi ai companiei au declarat că, în prezent, sunt obligaţi să vândă gaz către gospodării la un preţ mult mai mic faţă de costurile de achiziţie şi că Autoritatea de Reglementare trebuie să mărească rapid preţul fix pentru casnici.
„GDF SUEZ Energy România reaminteşte că tarifele reglementate actuale sunt mult mai mici faţă de costurile pe care le are societatea şi că ajustările tarifare sunt inevitabile şi urgente”, au arătat reprezentanţii citaţi. Aceştia nu au avansat, însă, procentul cu care ar trebui făcută ajustarea.

Compania cu acţionariat majoritar francez se raliază, astfel, poziţiei celuilalt mare furnizor de gaze din ţară, E.ON, care a cerut, în mod repetat, o scumpire imediată a gazelor motivând, la fel, că sunt obligaţi să vândă produsul la un preţ mult inferior celui de achiziţie. GdF Suez ar fi înregistrat anul trecut o pierdere de circa 600 de milioane de lei, din aceastp cauză.

Cei doi distribuitori au cerut o creştere în trei etape a preţului la gaze în. Însumate, toate cele trei etape ar fi presupus o ajustare de 5%, prima urmând a fi făcută chiar de la 1 aprilie. ANRE nu a răspus la solicitările furnizorilor, astfel încât preţul reglementat este, şi în prezent, de circa 200 de dolari pe mia de metri cubi, acelaşi din vara lui 2009.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *