Gazprom ar dori ca România să importe mai mult gaz

Directorul gigantului rus Gazprom şi-a exprimat marţi, la o întâlnire cu ministrul român al economiei Ion Ariton, speranţa că România va înregistra o dezvoltare economică şi îşi va spori achiziţiile de gaz rusesc, potrivit agenţiei naţionale de presă Agerpres.
„România joacă un rol important pe piaţa gazelor din Europa. În afară de faptul că este un consumator important, este şi o ţară de tranzit pentru pentru statele din sud-estul Europei”, a menţionat Aleksei Miller, afirmând că îşi doreşte o cooperare reuşită în continuare.

Ministrul român al economiei Ion Ariton i-a transmis şefului Gazprom „mesajul de deplină deschidere la cel mai înalt nivel al României pentru a aprofunda cooperarea în domeniul gazelor şi în alte sectoare energetice”.

În context, el i-a spus lui Miller că România înregistrează al doilea trimestru de creştere economică, fapt ce confirmă, în opinia sa, că reformele întreprinse de guvernul de la Bucureşti au fost eficiente, chiar dacă executivul a pierdut din popularitate.

România a importat în 2008 aproximativ 4,4 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, după care în 2009 volumul achiziţionat s-a redus brusc la 2,5 de miliarde de metri cubi. În 2010, importul a fost de 2,6 miliarde de metri cubi, iar în primele şase luni ale anului în curs acesta a crescut cu 91% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Economiei furnizate Agerpres.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *