Gazprom a refuzat și plata în ruble pentru o parte din gazul destinat Germaniei. Explicația și potențiale efecte în România

Banca gigantului rus al gazelor Gazprom a refuzat plata în ruble pe care voia să o facă chiar fosta sa divizie de trading din Germania, pentru gaze destinate pieței germane și austriece.

Banca rusă Gazprombank a refuzat o plată în ruble pentru o cantitate de gaze necesară Germaniei, potrivit unor surse citate de Bloomberg și preluate de Business Insider, asta deși, în urma decretului președintelui rus Vladimir Putin, Gazprom a anunțat că vinde gazele doar în ruble.

Situația se lămurește însă când vedem cui i-a refuzat Gazprom rublele.

Este vorba chiar de o fostă subsidiară a sa, Gazprom Marketing & Trading (GM&T), care folosise ruble pentru a plăti unele livrări de gaze cu livrare în aprilie și mai către Germania și Austria, așa cum a cerut chiar Putin.

Gazprom Marketing & Trading era controlată de Gazprom Germania, entitate controlată, evident, de statul rus, prin Gazprom. În luna aprilie însă, statul german a naționalizat Gazprom Germania, după ce rușii anunțaseră că vor ieşi din afacerile lor din Germania, din cauza disputelor dintre cele două ţări create de insistenţa Moscovei privind plata în ruble pentru gazele naturale livrate de Rusia.

Așadar, acum Gazprom refuză să primească banii pe gaze, chiar și ruble, de la fosta sa subsidiară, între timp naționalizată de Germania, ceea ce arată că practic rușii nu mai vor nicio relație comercială cu această firmă prin care ajungea o parte din gazul rusesc în Germania și Austria. Firma de trading, care se numără printre multele care importă gaze în Germania, este încă în discuții cu Gazprombank pentru a finaliza tranzacția, au declarat surse pentru Bloomberg.

Ce legătură are cu noi

Gazprom Germania, luată sub administrare de statul german, controlează 100% subsidiara elvețiană a Gazprom, Gazprom Schweiz AG. Iar Gazprom Schweiz AG deține integral părțile sociale ale companiei românești WIEE România SRL, care era unul dintre cei mai mari importatori direcți de gaze rusești în România. Potrivit ultimelor date ale ANRE (decembrie) WIEE a fost responsabilă pentru 30% din importurile de gaze ale României. Așadar este posibil ca, atunci când WIEE va dori să cumpere gaze rusești pentru a le vinde în România, Gazprom să o trataze la fel: nu îi mai vinde nimic, chiar dacă plătește în ruble.

Momentan, importurile de gaze ale României sunt reduse – a trecut sezonul de încălzire –  și se fac exclusiv din rețeaua ungară, evident tot gaze rusești. Intermediarii “tradiționali”, Imex Oil și WIEE, au acum o pondere destul de scăzută, dacă nu zero, cel puțin din datele publicate de presă. Potrivit unei știri Profit.ro, în primele zile ale lunii aprilie Imex Oil Limited Nicosia Sucursala București nu a mai importat gaze, iar WIEE România SRL și-a redus de aproximativ 2,5 ori cantitatea de gaze livrată.

Nu știm însă ce se va întmpla în viitor, dacă Gazprom va mai dori să vîndă gaze către WIEE pentru necesarul României, având în vedere tratamentul aplicat fostei sale divizii de trading din Germania, naționalizată între timp.

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *