Gaze din conducta Nord Stream 2 s-au scurs în Marea Baltică

Gazoductul Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania dar care nu a fost pus încă în serviciu, a fost victima unei scurgeri de gaze în Marea Baltică, au anunţat luni operatorul conductei şi autorităţile daneze, informează AFP, citată de Agerpres.

După ce autoritatea daneză responsabilă de traficul maritim a anunţat că a descoperit o scurgere de gaze pe traseul conductei Nord Stream 2, operatorul conductei a confirmat pentru AFP că scurgerea de gaze provine de la gazoductul submarin deţinut majoritar de gigantul rus Gazprom.

Reperată la aproximativ 20 de kilometri sud-est de insula daneză Bornholm, chiar la limita apelor teritoriale ale Danemarcei, scurgerea de gaze este periculoasă pentru traficul maritim. „Navigaţia este interzisă pe o rază de cinci mile marine (-aproximativ nouă kilometri nr.-) în jurul poziţiei semnalate”, a precizat autoritatea daneză responsabilă de traficul maritim.

Potrivit unor surse oficiale citate de AFP, a fost decretată de asemenea o interdicţie de survolare pentru avioane deasupra aceleiaşi zone.

Chiar înainte de anunţarea acestui incident de către partea daneză, Ministerul german al Economiei a informat că a demarat o anchetă asupra unei scăderi bruşte de presiune în gazoductul Nord Stream 2 (de la 105 bari la 7)

Această scădere de presiune a fost reperată în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit operatorului gazoductului, „iar autorităţile din Germania, Danemarca, Suedia şi Rusia au fost înştiinţate imediat”.

„Graţie acestei cooperări cu autorităţile maritime, locul incidentului a fost identificat în zona economică exlusivă daneză la sud-est de Bornholm”, a precizat Nord Stream 2 AG.

Chiar dacă inaugurarea sa a fost anulată la începutul anului, ca represalii la invadarea Ucrainei de către Rusia, conducta a fost „pregătită tehnic şi umplută cu gaze”, a explicat purtătorul de cuvânt al societăţii Nord Stream 2 AG, Ulrich Lissek.

Acest gazoduct controversat ar fi trebuit să majoreze capacităţile de export de gaze naturale ruseşti spre Germania, prin suplimentarea actualului gazoduct Nord Stream. Livrările de gaze prin conducta Nord Stream au fost oprite de grupul rus Gazprom la începutul lunii septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *