Noua lege a energiei interzice furnizorului de electricitate să denunţe unilatetral contractele cu clienţii, potrivit proiectului actului normativ ca va fi trimis la vot în Plenul Camerei Deputaţilor. Contractul poate fi doar reziliat de furnizor, în caz de furt sau neplată a facturilor, însă clienţii au însă dreptul, prin lege, de a denunţa unilateral contractele, în termen de 21 de zile, fără explicaţii.
“Furnizorul nu are dreptul de a denunța unilateral contractele de furnizare de energie electrică încheiate cu clienții finali” scrie în forma finală a proiectului de lege penbtru modificarea şi completarea legii 123/2013, a energiei electrice şi gazelor naturale, care va intra la vot final în Camera Deputaţilor.
Prevederea a fost introdusă de parlamentarii din Comisia de Industrii şi Servicii condusă de deputatul PSD Iulian Iancu, iar raţiunea sa este, aşa cum se înţelege din motivarea parlamentarilor, de a oferi protecţie suplimentară clienţilor în cazul în care aceştia s-ar confrunta cu o creştere a tarifelor.
Iată cum au motivat parlamentarii această modificare legislativă:
“Este o obligatie necesara pentru protecția drepturilor clienților. Prezenta lege precum și directivele prevăd în mod expres doar dreptul clientului final de a denunţa unilateral contractul de furnizare. Atât rezilierea, cât şi denunţarea unilaterală reprezintă cauze de încetare contratului, însă spre deosebire de reziliere care reprezintă o sancţiune de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile, totală sau parţiala ori o executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale de catre una dintre părţile contractante, denunţarea unilaterală poate viza în cele mai multe situaţii practice motive de oportunitate contractuală şi nu un caz de culpă în executarea angajamentului asumat de către părți.
În practica ANRE au existat cazuri sesizate la ANRE când furnizorii au notificat clienții privind creșterea prețului din contract ( chiar daca a fost negociat un preț fix pentru o perioadă determinată, ex. instituțiile publice care și-au achiziționat energie utilizând procedura de licitație publică, cu preț fix) și ulterior în situația neacceptării acestuia de către client, furnizorul a denunțat unilateral contractul cu respectivii clienți.
Mai mult, după denunțare clienții s-au aflat în situația de a nu avea asigurată energia din nici o sursă, până la încheierea unui alt contract și au solicitat furnizor de ultimă instanță, care a fost chiar vechiul furnizor”