Furnizorii de energie electrică vor fi obligați să accepte plata în rate a facturii, la cererea clientului – proiect ANRE

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un nou regulament de furnizare, iar una dintre noutăți se referă la obligația furnizorilor de a accepta plata eșalonată a facturii, la cererea clientului, dacă emit facturile cu întârziere și trimit mai multe odată. Regulamentul este în faza de proiect, în dezbatere publică.

Regulamentul arată că perioada de facturare este obligatoriu lunară, pentru clienții casnici.

  • Factura pentru energia electrică furnizată la locul de consum al clientului se emite de către furnizor pentru fiecare perioadă de facturare şi în intervalul de timp comunicat de către furnizor prin intermediul facturii. Perioada de facturare nu poate fi mai mare de 3 luni şi se stabileste prin contractul de furnizare.

  • Prin derogare de la prevederile alin. (3) în cazul clienţilor casnici precum şi în cazul clienţilor preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă perioada de facturare este lunară.

Apoi, regulamentul nou arată că, în cazul în care furnizorul emite facturi la intervale de timp mai mari, și le trimite clientului pe toate odată, clientul are dreptul să ceară plata în rata, iar furnizorul este obligat să accepte cererea. Iată ce scrie în proiectul de regulament:

În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

Alte prevederi care sunt stabilite prin acest regulament vizează formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor.

Proiectul de Regulament propune, de asemenea, introducerea noţiunii de client activ cu detalierea drepturilor, obligaţiilor, modului de certificare şi de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru aceşti clienţi.

Proiectul prevede şi actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conţinute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final, introducerea şi actualizarea conţinutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informaţiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea precum şi detalierea şi actualizarea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea.

„Clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată şi să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare”, subliniază ANRE.

Potrivit Autorităţii, proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Proiect de Regulament), supus consultării publice, stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali. Prevederile regulamentului se aplică atât clienţilor finali, cât şi furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem.

Vedeți noul proiect de regulament aici:

Proiect_de_Ordin_Regulament_furnizare_Energie Electrică

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *