Franța a prelungit viața ultimelor sale centrale pe cărbune până la finalul lui 2024

Ministerul francez al Tranziției Energetice a autorizat cele două centrale pe cărbune care mai operează în țară să funcționeze mai mult timp pentru a se evita orice pană de curent în timpul iernii, dar doar până la sfârșitul anului 2024, printr-o relaxare temporară a normelor privind emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit Enerdata.

plafonul de emisii de gaze cu efect de seră aplicabil producătorilor de energie a fost ridicat la 1,8 KtCO2eq/MW între 1 aprilie 2023 și 31 decembrie 2024, ceea ce permite centralelor să funcționeze timp de 500 de ore suplimentar în această perioadă, față de plafonul de 1.300 de ore autorizat inițial până la sfârșitul anului 2024. Cu toate acestea, centralele pe cărbune vor trebui să plătească 50 euro/tCO2eq, față de 40 euro/t CO2eq anterior.

Franța plănuia inițial să elimine treptat producția de energie pe bază de cărbune până la finalul anului 2022. Franța are în prezent două centrale pe cărbune în funcțiune: centrala Cordemais de 1,2 GW din Loire-Atlantique, Pays de la Loire, deținută și exploatată de EDF, și centrala Émile-Huchet de 600 MW, situată în Moselle și controlată de GazelEnergie, o filială a grupului energetic ceh EPH.

Producția pe bază de cărbune a reprezentat aproximativ 1% din mixul de energie electrică al Franței în 2022, care este dominat de energia nucleară (62% în 2022).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *