Francesco Starace, CEO al grupului Enel, vine în România și se întâlnește cu președintele Iohannis și cu pemierul Cîțu

Șeful grupului Enel, una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa, cu prezență foarte consistentă pe piața locală de energie, se va întâlni mâine cu președintele României. UPDATE: Și programul premierului Cîțu de mâine conține o întrevedere cu delegația Enel.

“Primirea unei delegații a companiei Enel, conduse de Francesco Starace, CEO Enel Group”. Aceasta este agenda președintelui Iohannis de mâine, 14 septembrie, publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale. Tot de acolo aflăm că întâlnirea va avea loc la ora 12.00.

De asemenea, ulterior am aflat și dintr-un comunicat de presă al Guvernului că o delegație a Enel se întâlnește cu premierul Florin Cîțu la Palatul Victoria, la ora 10.45

Enel, unul dintre cei mai importanți investitori străini în domeniul energetic din România, este și una dintre companiile orientate spre generarea și utilizarea energiei din surse verzi, regenerabile. Compania a anunțat în trecut planuri mari pentru piața românească și probabil în întâlnirea de la acest nivel, cel mai înalt, CEO-ul companiei italiene va explica mai detaliat președintelui care sunt planurile pentru România, mai ales în condițiile actualei tranziții energetice.

“În ceea ce privește investițiile, suntem pe cale să majorăm în mod semnificativ investițiile în România, în special în regenerabile – vom reîncepe dezvoltarea proiectelor de investiții regenerabile în România. De asemenea, în rețelele de distribuție, vom majora investițiile peste valoarea obligatorie – vom „supra-investi” în România, a declarat Alberto de Paoli, Chief Financial Officer Enel, în noiembrie 2020, la Capital Markets Day, eveniment global al Enel, la care compania și-a prezentat strategia pentru următorii ani.

“În ceea ce privește prezența noastră în România, credem că e o oportunitate mare să fim prezenți în această țară, există un potențial mare în ceea ce privește investiții viitoare. Există un potential foarte mare de creștere în ceea ce privește energia regenerabilă, în linie cu trendul european legat de Green Deal pe care Comisia Europeană îl promovează. În mod cert vom continua dezvoltarea în ceea ce privește energia regenerabilă în România. România poate beneficia foarte mult de Green Deal dacă își va stabili o abordare corectă și nu avem până acum motive să credem că guvernul se îndreaptă spre calea greșită. Credem ca face toate eforturile să valorificăm cât mai bine oportunitatea pe care o reprezintă fondurile europene”, a spus la același eveniment și CEO-ul Francesco Starace, cel care se întâlnește mâine cu Iohannis.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, cu 534 MW instalați în parcuri eoliene și fotovoltaice, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. La nivel local funcționează și divizia de servicii inovative (panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru mașini electrice, etc) Enel X.

Pe segmentul de distribuție a energiei electrice, Companiile E-Distribuție din România investesc anul acesta aproximativ 880 milioane de lei, echivalentul a 182 milioane de euro, în modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei electrice din București și din cele zece județe din țară în care își desfășoară activitatea, potrivit unui anunț făcut în iulie.

Pe partea de producție de energie din surse regenerabile Enel Green Power a semnat deja acorduri pentru dezvoltarea viitoare în România a cel puțin 1.000 MW noi (din ce se știe până acum), în eolian și fotovoltaic și mai are și alte planuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *