Fotovoltaice pentru locuințele izolate: statul are un buget de 250 de milioane de lei în acest an

Ministerul Mediului a dat un comunicat de presă în care a prezentat bugetul pe care îl are, pe programe, Administrația Fondului de Mediu în acest an.

Ministerul nu a dat foarte multe date despre programul Casa Verde Fotovoltaice, cel care presupune subvenția de 20.000 de lei pentru fiecare cetățean care își montează o instalație fotovoltaică, dar a dat câteva detalii despre cel referitor la instalarea lor în localitățile izolate.

Iată extrasul din comunicat referitor la programele de instalare de panouri fotovoltaice.

“În primul rând, ne vom asigura că sunt finalizate toate restanțele din sesiunea anterioară, astfel încât să fim pregătiți în cel mai scurt timp să relansăm Programul denumit generic ”Casa Verde Fotovoltaice” cu bugetul rămas neconsumat, dar cu un  ghid mult îmbunătățit.

Vom relansa Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice cu un buget de 250 milioane lei, ținând cont de interesul manifestat de autoritățile locale, care și-au exprimat dorința de a participa. În acest sens, se impune actualizarea situației privind gospodăriile izolate la nivel national”

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *