Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „UNIVERS” (FNSEU), organizație care reunește 48 de sindicate și reprezintă interesele a 15.406 de angajați din sectorul energetic, a obținut în data de 17 martie 2026 reprezentativitatea la nivelul Sectorului de negociere „Energie, petrol, gaze și minerit energetic”, potrivit unui comiunicat de presă.
Această recunoaștere a fost acordată prin hotărârea definitivă pronunțată în Dosarul nr. 32250/3/2023, confirmând rolul important al FNSEU în reprezentarea intereselor salariaților din acest sector strategic al economiei naționale.
Prin numărul de peste 15.000 de membri, FNSE „UNIVERS” are un nivel de reprezentare de aproximativ 19% din totalul salariaților din sectorul de negociere colectivă „Energie, petrol, gaze și minerit energetic”.
”În urma obținerii reprezentativității la nivel de sector, FNSEU invită toate organizațiile sindicale din domeniul „Energie, petrol, gaze și minerit energetic” care împărtășesc aceleași valori și obiective să se afilieze federației, în vederea consolidării dialogului social și a creșterii capacității de negociere colectivă”, a declarat Nicolae Buzea, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate „UNIVERS”.
Organizațiile sindicale interesate pot transmite o solicitare la adresa de e-mail [email protected], în vederea stabilirii unei întâlniri de lucru.
Prin această nouă recunoaștere, FNSEU își consolidează poziția de partener social relevant și responsabil, capabil să contribuie activ la negocierea și promovarea drepturilor angajaților din sectorul energetic.
FNSEU este, de asemenea, federație sindicală reprezentativă la nivelul unor societăți importante din sectorul energetic, precum CNTEE Transelectrica SA, SMART SA, Societatea Distribuție Energie Electrică (DEER) România SA, FISE Electrica Serv SA, Complexul Energetic Oltenia SA și Rețele Electrice România SA.
Pe plan intern, Federația „UNIVERS” este afiliată la Confederația Blocul Național Sindical (BNS) și la Uniunea Federativă Sindicală „ATLAS”, iar la nivel internațional este membră a EPSU – Federația Europeană a Sindicatelor din Servicii Publice și a PSI – Federația Internațională a Sindicatelor din Servicii Publice, consolidându-și astfel conexiunile și reprezentarea intereselor membrilor săi în plan european și internațional.




