Traderii privaţi de electricitate care au încheiat contracte cu Hidroelectrica sub preţul pieţei ar putea fi obligate să plătească daune.
Traderii au acceptat renegocierea contractelor cu Hidroelectrica, în termeni de cantităţi şi preţuri, dar, dacă investigaţiile derulate de Comisia Europeană arată că aceste contracte reprezintă ajutor de stat, traderii trebuie să dea înapoi sumele.
„Privind contractele încheiate cu Hidroelectrica, au fost negocieri între Ministerul Economiei şi companiile implicate. Au căzut de acord, companiile şi cei care au aceste contracte, cu o reducere substanţială ca volum şi ca preţ. Au acceptat. Este o evoluţie pozitivă. Acum o săptămână, UE a anunţat ancheta privind aceste contracte. Dacă ancheta constată că aceşti titulari de contracte au primit ajutor de stat, va trebui sa dea înapoi toată suma. Vor plăti şi o amendă în plus. Dacă ancheta va constata aşa ceva, ele sunt în pericol să plătească o grămadă de bani. Nu cred că negocierile vor evolua negativ, şi din acest motiv. Se va cere o îmbunătăţire a condiţiilor statului. Sper şi cred că ei vor coopera. Este de neconceput să aibă sute de milioane de euro avantaj la preţ în contracte cu statul şi este de neconceput ca ei să fie de acord în continuare cu asta”, a afirmat Franks.
Recent, Comisia Europeană a inițiat cinci investigații aprofundate distincte pentru a evalua dacă HidroelectricaS.A., a achiziționat sau a vândut energie electrică la tarife preferențiale mai multor comercianți de energie electrică.
Subvențiile indirecte care contribuie la reducerea cheltuielilor normale de funcționare ale întreprinderilor pot avea un efect de denaturare a concurenței tot atât de semnificativ ca și cel provocat de subvențiile directe. Trebuie să verificăm dacă tarifele preferențiale acordate de Hidroelectrica au privilegiat clienții care au beneficiat de acestea în comparație cu concurenții lor de pe piața internă” a spus Joaquín Almunia, vicepreședintele Comisiei care răspunde de politica în materie de concurență.
Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania are în prezent zece contracte directe de vânzare a energiei către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT AG, Euro PEC şi EFT România.
În investigaţia Comisiei sunt menţionate contractele semnate de Hidroelectrica cu producătorul de aluminiu Alro Slatina şi cu combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi.