
Fitch Ratings a revizuit perspectiva Societății Naționale de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA de la stabilă la pozitivă și a confirmat ratingul implicit pe termen lung (IDR) la ‘BBB-‘ și profilul de credit independent (SCP) la ‘bbb-‘, informează compania printr-un comunicat de presă.
„Revizuirea perspectivei reflectă un grad de îndatorare net sub sensibilitatea pozitivă, o mai bună vizibilitate a EBITDA datorită tranziției către un model OTS pur reglementat și o lichiditate îmbunătățită. Perspectiva pozitivă reflectă, de asemenea, progresul înregistrat în cadrul celui mai mare proiect de investiții, Marea Neagră-Podisor, care potrivit companiei se preconizează că va fi recunoscută în baza de active reglementate (BAR) în octombrie 2025, conducând la o creștere substanțială a BAR și a EBITDA”, se arată în raportul agenției.
SNTGN Transgaz S.A. este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigura îndeplinirea în condiții de eficientă, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.
Raportul integral publicat de agentia de rating Fitch poate fi consultat pe site-ul oficial al acesteia la adresa: https://www.fitchratings.com/research/corporate-finance/fitch-revises-transgaz-outlook-to-positive-affirms-idr-at-bbb-04-06-2025.