Hidro Tarnița, compania înființată de stat pentru dezvoltarea hidrocentralei cu pompaj Tarnița-Lăpuștești, de 1.000 MW și cel puțin un miliard de euro se dizolvă voluntar, potrivit deciziei acționarilor.
“Aprobă dizolvarea voluntară anticipată a Societății Hidro Tarnița SA și deschiderea procedurii lichidării patrimoniului Societății Hidro Tarnița SA”. Aceasta este decizia Adunării Generale a Acționarilor companiei, SAPE (99,4% din capital) și Complexul Energetic Hunedoara, care a avut loc la 30 mai și a fost publicată recent în Monitorul Oficial.
Lichidator a fost desemnată compania A&A Consultants SPRL din București.
Hidro Tarnița S.A. este societatea de proiect care are ca obiectiv construcția hidrocentralei cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpuștești, un proiect foarte vechi al României, gândit pentru a echilibra sistemul energetic national în condițiile funcționării a cinci reactoare nucleare la Cernavodă. Ulterior, justificarea continuării proiectului a fost tot echilibrarea sistemului, însă în condițiile creșterii producției de energie din surse regenerabile, în general impredictibilă.
Istoria proiectului
Construcția CHEAP Tarnița-Lăpuștești cu o putere instalată de 1.000 MW presupune o investiție de tip greenfield de peste 1 miliard de euro. Proiectul hidrocentralei prevedea că aceasta ar fi fost construită, pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald, cu patru grupuri de 250 MW fiecare.
Încă din 2014, Guvernul Ponta a adoptat o ordonanță care prevede ajutoare de stat pentru investitoriii în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Ulterior, timp de 2 ani, în până în vara lui 2016, Hidro Tarnița a derulat o procedură de selecție de investitori privați parteneri pentru proiectul hidrocentralei. S-au arătat interesate trei consorții chineze, dar, în 2017 Guvernul a decis să întrerupă procedura de selecție și să analizeze alte modalități de atragere de investitori pentru proiectul Tarnița.
în 2019, ministrul de atunci al Energiei, Anton Anton, spunea că a cu reprezentanții unei companii private din Coreea de Sud specializată în energie nucleară și hidro și le-a transmis să se înscrie la licitația care ar fi urmat să fie organizată pentru selecția de investitori care să realizeze proiectul în sistem de parteneriat public-privat.
În 2020, minisrul Energiei de atunci, Virgil Popescu, a vorbit despre abandonarea proiectului. „Ca să faci o hidrocentrală prin pompaj de 1.000 de MW, un mamut, nu se mai justifică din punct de vedere economic. Practic, s-ar fi justificat pe o echilibrare regională, dacă ar fi folosit eventual și Ungariei, poate și Serbiei. În momentul când în Ungaria se construiește o centrală nucleară, ei nu mai au nevoie de această echilibrare din partea noastră (…) Nu avem justificare economică pentru Tarnița. Și atunci pentru ce să o ținem așa cu 1.000 MW ca și proiect?” spunea atunci Popescu, care menționa că proiectul va fi scos din strategia energetică a României.
Totuși, în iulie 2021, apărea “pe surse” informația că patru companii din Coreea de Sud, nume mari, printre care Hyundai și divizia din Coreea a General Electric au transmis statului român că sunt interesate să se implice într-o eventuală resuscitare a proiectului. Nimic nu a avansat însă.
Așa este când decidenții de resort nu ne reprezintă interesele ,aici ,în cazul investiției CHEAP Tarnița,toți succesorii lui Victor Ponta,lucrând pentru alte interese,! Așa este când frica,unul dintre ingredientele exercitării unei funcții publice,dispare prin abolirea principiului răspunderii materiale/ penale pentru pagubele,daunele provocate intereselor naționale! Ajungem la decizii nenorocite: abandonezi proiecte mari( ca cel de față) dar faci praf banii publici împroprietărindvFondul Proprietatea( cu mânuțele ticălosului Băsescu) ,dând miliarde Companiei Exxon( fost Standard Oil cu care în 1978 între RO și SUA un acord de exploatare a hidrocarburilor cu fifty- fifty participare la profit) pentru nimic,)- cu mânuțele altui preș KWJ- etc etc. Bani cu care RO putea face mari proiecte,ca cel de fața,reactoarele 3& 4 CNE Cernavodă,sistemele de irigații,- doar câteva am menționat. Cine păzește păzitorii? Aceasta este întrebarea de tip hamletian formulată și de actorul patriot,erudit,Dorel Vișan. Eu adaug: până unde,Doamne,până unde,când,amintindu- l pe Romulus Vulpescu- cel care a pus-o întro poezie a sa!
Nu sunt inginer energetician de profesie și nu fac, respectiv nu am făcut politică. Pot spune însă, în cunoștință de cauză, că orice investiție în energie electrică, mai ales dacă este ”verde”, este rentabilă. Dacă s-ar fi început în 2014 construirea acestei hidrocentrale, după șapte ani în cazul cel mai defavorabil, ar fi început să producă energie electrică. În contextul actualului război din Ucraina și mai ales al războiului energetic ce va urma, imaginați-vă ce ar fi însemnat această hidrocentrală. Nu cunosc detalii de genul impact asupra mediului, număr de locuri de muncă create, dar este foarte probabil să fi fost mult mai bine. Deși se fac ceva pași în domeniul energiilor regenerabile – în special pe eolian și fotovoltaic – pașii sunt mici și relativ puțini. Industria regenerabilelor are probleme imense: legislație instabilă și neclară, lipsa forței de muncă, cu pregătire tehnică medie și înaltă, rețea de distribuție subdimensionată și care nu poate prelua decât parțial surplusul de producție, etc.. Chiar în ipoteza că Ungaria nu are nevoie de energie electrică, construirea acestei hidrocentrale putea ajuta exporturile României către Republica Moldova. Astfel am fi contribuit și la independența energetică a acestei țări și am fi câștigat poate un aliat. Am spus-o și cu alte ocazii, pe alte site-uri: viitorul va fi electric, sau nu va fi deloc.