Final de drum pentru magnatul Gabriel Comănescu? GSP și-a cerut insolvența, cererea se judecă mâine

Firma Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de cunoscutul om de afaceri Gabriel Comănescu, și-a cerut insolvența în ultima zi a anului trecut.

Grup Servicii Petroliere (GSP) SRL, odinioară una dintre cele mai mari companii de servicii pentru industria de petrol și gaze și-a cerut insolvența la data de 31 decembrie 2025, dosarul fiind înaintat Tribunalului Constanța, potrivit datelor din portalul instanțelor de judecată.

Cauza se află în stadiu procesual de fond, iar în dosar figurează o singură parte: Grup Servicii Petroliere SRL, în calitate de debitor.

Instanța a stabilit primul termen de judecată pentru data de 9 ianuarie 2026, ora 12:00.

Potrivit ultimelor date de pe platforma Termene.ro, compania înregistra la finalul anului trecut capitaluri proprii negative (minus 102 milioane de lei), dar datoriile ei au fost în scădere accentuată – 168 de milioane de lei, adică la jumătate față de cele de anul precedent, sau la un sfert față de cele de acum patru ani.

În 2024, cifra de afaceri a companiei a fost de doar 12 milioane de lei, dar a raportat un profit net uriaș, de 286 de milioane de lei după doi ani de pierdere, probabil ca urmare a unor operațiuni contabile sau a unor venituri cu titlu excepțional.

Compania, care are o vechime de aproape 21 de ani, mai apare acum cu doar 5 angajați

GSP Offshore a intrat deja în insolvență

GSP Offshore, compania controlată de Comănescu, care activează în domeniul furnizării de produse şi servicii pentru industria de gaze şi petrol, a intrat în insolvenţă în vara anului trecut, după ce mai mulți angajați ai companiei care nu au primit salariile la timp.

Compania a plătit din datorii și a spus să se va redresa, ca urmare a unui plan de reorganizare. GSO Offshore este cunoscută mai ales pentru activitatea prestată atât în Marea Neagră, cât și în alte zone de pe glob – Mediterana, Golful Mexic sau în zona Arctică, cu platfromele sale marine.

De asemenea, compania este cea care a realizat infrastructura prin care au fost aduse la țărm primele gaze noi din Marea Neagră, de către americanii de la Black Sea Oil and Gas.

Gabriel Comănescu era creditat acum doi ani cu o avere estimată la 220-280 milioane de euro.