Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) și-a schimbat titulatura, devenind Federația Patronală a Energiei, arată un comunicat de presă.
“Transformarea produsă reflectă o realitate a zilelor noastre: tehnologiile cu emisii zero de dioxid de carbon se alătură, în proporție tot mai mare, tehnologiilor bazate pe combustibili convenționali. Este cert că investițiile în această arie sunt necesare și binevenite, indiferent care va fi în viitor ritmul de dezvoltare a energiei regenerabile, iar Federația Patronală a Energiei va susține în continuare existența unui mix național energetic cât mai bogat. România deține importante resurse, de la gaze naturale până la masă vegetală pentru biometan, de la petrol la zone propice parcurilor voltaice și eoliene, iar exploatarea acestora înseamnă aprovizionare sigură cu energie a României”, arată comunicatul.
Federația Patronală a Energiei consideră că trebuie să urmărim în continuare dezideratul de independență energetică a țării, prin producția unor cantități suficiente de energie, utilizând toată această multitudine de resurse. De asemenea, utilizarea combinată a tehnologiilor convenționale și a celor regenerabile va însemna energie accesibilă pentru un număr tot mai mare de români, atât în ceea ce privește condițiile de infrastructură, cât și de preț.
“Domeniului energetic nu i se cere doar diversitate, ci și creștere, deoarece digitalizarea și anticipata dezvoltare a industriei vor solicita cantități tot mai mari de energie. Pentru a răspunde cerințelor societății, companiile membre își intensifică eforturile în cele două direcții – deopotrivă resurse convenționale și regenerabile – prin investiții importante, în patente, echipamente și în calificarea personalului. Efortul mediului privat capătă sens și rezultate în contextul unei legislații cuprinzătoare, aduse la zi, iar Federația Patronală a Energiei va continua să fie un promotor eficace al unui cadru legislativ adecvat”, mai arată comunicatul.
„În fiecare an, Gala Viitorul Energiei a adus laolaltă reprezentanți de anvergură ai sectorului energetic, cărora le mulțumesc deopotrivă pentru participare și pentru foarte buna colaborare cu federația. Este foarte important ca în această perioadă de schimbări să rămânem împreună. Pentru că, fără a instiga la izolaționism, trebuie să fim conștienți că România este capabilă să-și producă energia acasă, pentru a oferi prosperitate românilor, pentru a-și redresa industria, dar și pentru a crea stabilitate în regiune. Gala găzduită de federație este o seară a încrederii în forțele proprii, o asumare a performanței ca mod de a ne atinge obiectivele, a bunei colaborări, valori pe care toată România ar trebui să le prețuiască și să le pună în practică în toate domeniile. Invităm în Federație toate companiile și entitățile care cred în aceleași valori”, a declarat Daniel Apostol, Directorul General al Federației Patronale a Energiei,
Gala Viitorul Energiei, care a avut loc la 20 noiembrie este un eveniment anual, ce reunește reprezentanți ai sectorului energetic și valoroși parteneri din alte domenii. Cum înainte de orice acțiune există principiile, ce determină eficiența și corectitudinea celor întreprinse, ediția 2024 a Galei Viitorul Energiei a fost dedicată valorilor cultivate de către sectorul energetic.
În cadrul ediției din acest an au fost evidențiate companii și proiecte ce întruchipează valori precum parteneriat, eficiență, stabilitate etc., reprezentând un model de excelență pentru întregul mediu economic.
Gala Viitorul Energiei – Pași către viitor se înscrie în proiectul Viitorul Energiei, ce are misiunea de a face cunoscute tehnologiile necesare prosperității energetice a țării, în condițiile tranziției verzi. Una dintre direcții este intensificarea dialogului la nivel înalt, prin organizarea unor întâlniri cu circuit închis, cu participarea reprezentanților Guvernului, parlamentari, top management al companiilor, reprezentanți ai Autorităților de reglementare, pentru aliniere de principii în scopul îmbunătățirii cadrului legislativ. Prin platforma viitorulenergiei.ro, Federația Patronală a Energiei contribuie la educarea publicului privitor la noile tehnologii, deoarece îmbunătățirea cunoașterii creează o atitudine favorabilă pentru acestea.
Federația Patronală a Energiei, fondată în anul 1991, reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României