FAN Courier și-a montat panouri fotovoltaice cu care va alimenta propria flotă de vehicule electrice

Compania de curierat FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice, iar vehiculele electrice din flota sa vor fi încărcate în curând cu energie verde produsă “in-house”, a declarat Adriana Manu, director de marketing & comunicare FAN Courier, răspunzând la întrebările publicației Economica.net.

”Sustenabilitatea este o direcție strategică de dezvoltare pentru companie, iar anul trecut am înființat Departamentul Sustenabilitate și Impact, în vederea obținerii unui echilibru între nevoile și interesele tuturor părților implicate: mediu înconjurător, angajați, acționari, furnizori, clienți etc. Un obiectiv foarte important asumat, de altfel, de FAN Courier este neutralizarea amprentei de carbon până în anul 2040, fiind prima companie românească semnatară a The Climate Pledge. De altfel, în prezent, mobilitatea electrică este reprezentată de un proiect pilot de livrări nepoluante, FAN Courier fiind unul dintre pionierii în curierat care a investit în această zonă”, explică Adriana Manu.

Chiar dacă nu a trecut încă la vehiculele electrice, FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice la sediul central din Ștefăneștii de Jos care, conform estimărilor, vor acoperi aproximativ 40% din consumul propriu, iar surplusul de energie va fi distribuit în rețeaua publică.

Puteți citi integral articolul pe Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *