UPDATED Facturile la energie electrică vor veni cu întârziere, pentru că furnizorii nu știu cum să le emită. Cauzele

Facturile de electricitate care trebuia emise acum de furnizori consumatorilor vor fi emise cu întârziere, pentru că furnizorii nu știu încă ce să taie din ele. Legea adoptată recent îi obligă la plafonare și/sau compensare și alte reduceri, dar nu există norme care să le spună exact cum să factureze. UPDATE la finalul textului: CEZ Vânzare a anunțat oficial că suspendă procesul de facturare

Facturile la energie electrică ce trebuiau emise în aceasă perioadă nu pot fi încă emise de furnizori, pentru că ele conțin și contravaloarea consumului pentru zilele care au trecut de la 1 noiembrie încoace, moment de la care se aplică mecansimul de plafinare și compensare stabilit de Parlament prin lege.

Cum legea, adoptată de Parlament la finalul lunii trecute, nu are norme de aplicare și Autoritatea de Reglementare nu a emis încă o metodologie, furnizorii nu știu practic cum să emită facturile.

Potrivit unor surse din piață, deja operatorii din call-centerele funizorilor îi înștiințează pe clienții care sună și întreabă de ce întîrzie factura că facturile se vor emite cu întârziere în această lună și le spun oamenilor să stea liniștiți, pentru că întârzierea nu îi va afecta și nu va fi redus numărul de zile în care factura poate fi plătită.

Unde e problema

Legea votată de Parlament instituie un mecanism destul de complicat de plafonare a prețului la consumatorul final, de compensare pentru clienții casnici și de reducere prin eliminarea unor componente din prețul final pentru consumatorii non-casnici mici. Mecanismul este în vigoare în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 și a generat deja haos printre furnizori, în lipsa unor reglementări suplimentare de aplicare.

Furnizorii nu pot emite încă facturile reduse pentru casnici pentru că nu știu ce să aplice mai întâi, plafonarea sau compensarea, potrivit surselor noastre. Dacă emit factura greșit, ulterior vor fi amendați de ANRE și, pe de altă parte, trebuie să se regleze apoi în relația cu clientul. Pentru non-casncii mici, din factură trebuie scoase componentele specificate de lege – tarif de introducere/extragere din reţea, tarif de transport, de distribuţie, de servicii de sistem, certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, acciza, iar furnizorii nu știu înca dacă emit factura cu ele incluse și apoi le scad, sau dacă o emit direct fără aceste componente. În plus, pentru non-casnici e nevoie și de o declarație pe proprie răspundere a consumatorului, dacă acesta vrea să aibă parte de o factură redusă.

Dacă pentru consumatori întîrzierea emiterii facturilor nu are niciun efect, pentru furnizori este o altă situație delicată care se adaugă la riscurile existente deja. Cum emit factura cu întîrziere, primesc și banii pe consumul din trecut care este facturat acum tot cu întârziere, ceea ce înseamnă o nouă presiune pe cash-flow-ul companiilor. Asta pe lângă cea generată de faptul că legea îi obligă pe ei să acorde întâi reducerile, după care vor primi banii de la stat, ptintr-un mecanism care i-a făcut pe furnizori să declare public că se tem că nu vor primi integral și la timp înapoi sumele de bani pe care le-au “tăiat” din facturi.

Citește și:

Legea de reducere a facturilor la electricitate și gaz în această iarnă a fost votată. Cele mai importante prevederi

Paradoxal, tot statul amenință cu sancțiuni penale

În lege, autoritățile au termen 15 zile să stabilească procedura de decontare către furnizori precum și alte măsuri necesare aplicării actului normativ, deși cele 15 zile exced termenul de 1 noiembrie, de când consumul de electricitate  trebuie plătit la preț mai mic de clienți. Măsurile nu au fost stabilite nici acum, e drept că nu au trecut încă cele 15 zile, dar unele facturi trebuia să fie deja emise.

Reprezentații Ministerului Energiei au transmis însă, pentru TVR, că mecanismul de compensare trebuie aplicat de la 1 noiembrie și că furnizorii riscă sancțiuni penale dacă nu-l aplică

„Ministerul Energiei atrage atenţia că un astfel de comportament abuziv poate să atragă după sine inclusiv sancţiuni penale, pentru abuz în funcţie, pe lângă cele contravenţionale prin eventualele amenzi”, a anunțat instituția, la solicitarea Știrilor TVR.

UPDATE : CEZ Vânzare anunță oficial că a suspendat emiterea facturilor 

Iată comunicatul emis de CEZ, la câteva ore după apariția textului nostru

„Pentru implementarea măsurilor de compensare/ plafonare a prețurilor în sistemul informatic, conform cu noile prevederi impuse de Legea 259/2021 privind aprobarea OUG 118/2021, CEZ Vânzare anunță suspendarea temporară a facturării serviciilor de energie electrică și gaze naturale

Plafonarea și/ sau compensarea se vor aplica pentru consumul de energie electrică și/ sau gaze naturale realizat începând cu luna noiembrie. Clienții CEZ Vânzare care se încadrează în prevederile legislative vor primi facturile cu valorile compensate și la prețurile plafonate de legislația în vigoare.
Implementarea acestor modificări impune suspendarea temporară a facturării pentru a fi efectuate modificările tehnice necesare în sistemul de facturare.

Menționăm faptul că:
– Facturile CEZ Vânzare își vor păstra aceleași termene de scadență agreate în contract (ca număr de zile de la data emiterii).
– Formatul facturii CEZ Vânzare va fi optimizat acolo unde este cazul cu informații despre tipul și valoarea compensației în care se încadrează clienții, în conformitate cu legislația în vigoare .

În aceste condiții clienții casnici CEZ Vânzare pot primi facturile aferente lunii noiembrie mai târziu decât în mod obișnuit. Precizăm că intervalul de emitere mai scurt între facturile emise în lunile noiembrie și decembrie nu va afecta datele de scadență ale acestora.
După această primă factură primită cu întârziere procesul de facturare își va relua cursul normal, respectând termenele de emitere programate.

Echipa tehnică CEZ Vânzare depune toate eforturile pentru setarea procesului de emitere a facturilor cu valori compensate sau plafonate într-un timp cât mai scurt. Procesul depinde în mare măsură de modul în care Legea 259/2021 va fi aplicată”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *