Facturile de energie electrică și gaze din septembrie vor fi emise cu întârziere

Furnizorii vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor, a afirmat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), citată de Agerpres.

Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.

„Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările”, a spus Dărăban.

Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea.

„Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor”, a precizat reprezentanta ACUE.

Dărăban a sfătuit clienţii care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eşalonarea plăţilor.

„Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare”, a completat Dărăban.

De aceeași părere este și Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă

El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.

„A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci din păcate consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus Chisăliţă.

El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trecut, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi că nu au aplicat din prima noua legislaţie.

„Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Atunci, dacă asta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul”, a arătat reprezentantul AEI.

Din păcate, cei care suferă sunt consumatorii finali, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni.

„Cel mai probabil, vorbim de toţi clienţii, de milioane de clienţi. Furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi”, a adăugat specialistul AEI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *