Fabrica de medicamente Terapia Cluj își pune panouri fotovoltaice cu bani din PNRR. A demarat licitația

Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente generice din România, a demarat licitația pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice la sediul fabricii.

Producătorul de medicamente intenționează să construiască o cenrrală fotovoltaică de 1 MW (0,995 MWp) mai exact, compus din 1.810 panouri cu o capacitate nominală de 550 Wp fiecare, și zece invertoare. Panourile vor fi amplasate “pe suprafețele disponibile diun cadrul locației”. Compania arată că centrala fotovoltaică va avea o producție estimată de aproape 24.000 MWh timp de 20 de ani, ceea ce corespunde unei producții anuale de energie primară de 0,1 mii tone echivalent petrol (tep) anual, și care va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu echivalentul a 734 tone/CO2 anual.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 4,5 milioane de lei, inclusiv pentru amenajarea terenului și probe și punerea în funcțiune a instalației. Compania precizează că ofertele peste această sumă nu vor fi luate în considerare. Ofertele pot fi depuse până la data de 9 aprilie, iar deschiderea lor se va face în ziua următoare.

Proiectul este finanțat parțial prin PNRR, iar compania a semnat contractul în acest sens cu Ministerul Energiei.

Terapia Cluj este una dintre principalele unități pharma din România, cel mai mare producător de medicamente generice, controlat de compania Sun Pharma din India. În 2022, compania a înegistrat afaceri de circa un miliard de lei și un profit net de 250 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *