Americanii de la ExxonMobil negociază cu ruşii de la Lukoil şi cu polonezii de la PGNiG vânzarea participaţiei de 50% din perimetrul petrolifer Neptun Deep din Marea Neagră, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.
„Exxon se află în discuţii cu cele două companii. Discuţiile cu Lukoil sunt mai avansate”, au precizat sursele menţionate.
Pe 19 noiembrie, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, declara pentru AGERPRES că societatea analizează posibilitatea de a prelua o participaţie de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce consultantul care se ocupa de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor.
E-nergia.ro a scris mai demult că sunt două companii străinecare au cerut acces la camera de date cu informaţii despre perimetrul Neptun Deep, alături de Romgaz, fiind vehiculate atunci numele Lukoil, PGNiG şi Total. Detalii, aici:
Oficial: Trei companii sunt interesate de achiziţia participaţei ExxonMobil din Marea Neagră
„Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participaţie de 15-20%. Avem capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii, din surse atrase şi făcând un mix din cele două”, a susţinut oficialul Romgaz.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, afirma în acele zile că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participaţia ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.
„O să am o discuţie săptămâna viitoare cu Romgaz separat, să fie mai activ în piaţă, mai activ în Marea Neagră. Că tot există zvonuri privind retragerea Exxon, mi-aş dori ca Romgaz să analizeze oportunitatea şi să încerce să intre în acest consorţiu. Cred că a venit momentul ca societăţile româneşti viabile, aşa cum este Romgaz, să facă acest pas. Spun acest lucru acum pentru prima dată: îmi doresc ca Romgaz să intre în proiectul din Marea Neagră”, a spus ministrul, în data de 15 noiembrie, la conferinţa Focus Energetic.
ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.