Exxon ar putea închide rafinăria din Norvegia, din cauza scăderii cererii

Gigantul energetic american Exxon ia în considerare posibilitatea închiderii rafinăriei sale din Slagen, Norvegia, care are capacitatea de a procesa 120.000 de barili de ţiţei pe zi, şi să tranforme unitatea într-un terminal pentru importuri, transmite Reuters, citată de Agerpes.

Conform Exxon, rafinăria din sud-estul Norvegiei a fost construită în 1961 şi procesează ţiţei din Marea Nordului, exportând aproximativ 60% din producţie.

Este prea devreme să spunem când va fi luată o decizie finală, a anunţat Esso, subsidiara norvegiană a Exxon.

„Practic, ar urma să oprim producţia de produse petroliere la rafinărie şi în schimb să le importăm”, a precizat purtătorul de cuvânt al Esso, Anne Fougner.

„Rafinăriile din Europa operează pe o piaţă din ce în ce mai dificilă, afectată de scăderea cererii şi de concurenţa puternică, ceea ce duce la supracapacitate pe piaţă”, se arată în comunicatul Esso.

Compania atrage atenţia asupra scăderii cererii de combustibil pentru transportul rutier, după ce automobilele electrice au reprezentat peste jumătate (54,3%) dintre autoturismele înmatriculate anul trecut în Norvegia. De asemenea, Norvegia este un pionier în domeniul transportului „cu emisii zero”, un sector alimentat aproape în totalitate cu energie electrică verde produsă în hidrocentrale.

Cel mai mare producător de hidrocarburi din Europa Occidentală, Norvegia şi-a propus să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 50% – 55% până în 2030. Emisiile de gaze cu efect de seră ar urma să fie reduse cu 90% – 95% până în 2050.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *