Exporturile de energie electrică ale României au crescut în 2010

Din punctul de vedere al balanței schimbului internațional de energie electrică, Romînia a fost și anul trecut exportator net de electricitate, potrivit bilanțului anului trecut, publicat recent de ANRE. Totuși, importurile au crescut mi mult decât exporturile.

 

Anul trecut, producția de energie electrică a României a fost de 59,14 TWh, în creștere cu 4,3% față de nivelul consemnat anul anterior. Exporturile au fost de circa patru ori mai mari decât importurile: România a exportat 3,85 TWh și a importat doar 0,94 TWh, Comparativ cu anul precedent, exporturile au crescut cu 22,2% , iar importurile cu 38,2%. ANRE precizează că nu au fost luate în calcul schimburile transfrontaliere necesare pentru echilibrarea sistemului.

Din punctul de vedere al consumului intern, s-a înregistrat o creștere mai accentuată a consumului industriei decât a consumului populației. Astfel, conumatorii casnici au avut nevoie de 11,25 TWh în 2010, cu 2,37% mai mult decât în 2009, în timp ce beneficiarii de energie necasnici au avut un consum de 32,2 TWh, în creștere cu peste 5% față de ce s-a consemnat anul precedent.

Pe această ultimă categorie, a consumatorilor necasnici, în 2010 a crescut ponderea consumului celor care au primit energie de pe piața concurențială, la tarife negociate, în comparație cu cel al consumatorilor care au primit energie la prețurile reglementate, stabilite de ANRE. Consumul primilor crescut cu 19% până la 22 TWh, în timp ce, pentru ceilalți s-a constatat o diminuare cu peste 16% a consumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.