Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, la Bistriţa, că exporturile României de energie electrică au crescut în acest an cu aproximativ 60% faţă de anul trecut, scrie agenţia AGEPRES.
„Dacă ne-am uita pe primele şapte luni – se închide şi a opta, România este exportator net de energie electrică. A crescut cam cu 60% faţă de anul trecut exportul de energie electrică, ceea ce înseamnă foarte clar că România produce, cu siguranţă, mai mult decât consumă. Asta pentru că avem posibilitatea, dintr-un mixt energetic destul de dezvoltat, să producem energie. Într-adevăr, pe această perioadă am avut unele probleme cu condiţiile meteo, fiind o secetă destul de puternică am avut rezerve mai mici în lacuri şi pe partea de hidro am produs mai puţin, dar am avut rezerva pe cărbune”, a spus ministrul.
În ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie electrică, Toma Petcu recunoaşte că nu există un interes al populaţiei pentru schimbarea furnizorului, deşi acest lucru le-ar putea aduce facturi mai mici.
„Din păcate, nu pot să spun că există un interes major în rândul populaţiei să facă această mutare. Probabil nu neapărat, pentru că economic cu siguranţă este, ci datorită faptului că încă nu sunt foarte convinşi că această mutare de la o firmă tradiţională, cu care ei colaborează de 20-30 ani, poate fi făcută şi către terţi care până acum nu ştiu cu ce se ocupă şi nu au auzit de ei. Şi sunt foarte reticenţi la acest transfer al contractului şi al furnizării de energie electrică”, a explicat Petcu.
Ministrul Energiei a vorbit şi despre situaţia celor aproximativ 30.000 de gospodării din România situate în zone greu accesibile şi care nu sunt conectate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, spunând că pentru acestea ar putea constitui o soluţie un program prin care să îşi achiziţioneze panouri fotovoltaice.
„Pentru cătunele sau satele izolate care nu au electricitate sau pentru persoanele izolate care nu au acces la curent electric, am discutat cu doamna viceprim-ministru şi ministru al Mediului despre un proiect pe Fondul de Mediu care să prevadă sumele necesare, pe un program gen „Casa verde”, să putem să atragem fonduri să alocăm sume pentru persoane fizice şi/sau UAT-uri, pentru a realiza lucrări mici cu panouri fotovoltaice şi baterii de rezervă, pentru alimentarea acestor case izolate şi a populaţiei care nu are acces la ora actuală la curentul electric”, a declarat Petcu.