Exporturile de carburanți rusești, la cel mai mare nivel din ultimele opt luni

Exporturile Rusiei de produse petroliere au ajuns luna trecută la cel mai ridicat nivel din aprilie, pe fondul majorării livrărilor de păcură, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Exporturile de combustibil rafinat rusesc s-au situat în medie la aproape 2,7 milioane de barili pe zi (bpd) în perioada 3 – 31 decembrie 2021, conform datelor analizate de Bloomberg pe baza informaţiilor de la firma Vortexa Ltd.

Datele săptămânale, mai volatile, indică o creştere la 2,6 milioane bpd în ultima săptămână din decembrie. Producţia rafinăriilor din Rusia a fost sub aşteptări luna trecută, ceea ce a afectat exporturile de produse petroliere.

Piaţa petrolului monitorizează cu atenţie fluxurile de petrol rusesc pentru a evalua nivelul producţiei, în condiţiile în care Moscova nu mai publică datele oficiale privind producţia. Ţara s-a angajat să reducă exporturile de ţiţei cu 300.000 bpd şi cele de produse petroliere cu 200.000 bpd în primul trimestru din 2023.

Exporturile totale de motorină şi benzină ale Rusiei din decembrie, de aproximativ 1,17 milioane de barili pe zi, au reprezentat cea mai bună lună din 2023, pe fondul atenuării restricţiilor privind vânzările de carburanţi şi a redresării activităţii la porturile de la Marea Neagră, afectate de furtuni.

Ministerul Energiei din Rusia nu a ridicat încă toate restricţiile privind exporturile de carburanţi. Livrările de păcură au crescut cu 64%, la 772.000 bpd, în urma cererii ridicate din Asia şi Africa, iar exporturile de benzină s-au triplat, ajungând la 157.000 bpd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *