EXCLUSIV Nemții de la E.On schimbă conducerea din România. Frank Hajdiniak este înlocuit-surse

Grupul german E.On a decis să schimbe top managementul din România, potrivit unor surse din piața locală de energie. Este schimbat din funcție inclusiv Frank Hajdiniak, “creierul” operațiunilor din România, care ocupă această funcție de zece ani.

Frank Hajdiniak, CEO al E.On România, compania-mamă a tutror firmelor grupului german de la noi din țară, va fi schimbat din funcție începând cu data de 30 septembrie, potrivit surselor noastre. De la aceeași dată va fi schimbat din funcție și Dan Morari, președintele Consiliului de Administrație al E.On Energie România, compania care se ocupă de furnizare.

În locul lui Hajdiniak, E.On îl va aduce pe Manfred Paasch (FOTO), om cu vastă experiență în cadrul grupului E.On. El a fost, printre altele, director financiar al E.Dis, una dintre cele mai mari companii de distribuție din Germania, controlată de E.On, și a fost director general al E.On Bulgaria.

Nu am putut afla cine va lua cu certitudine locul lui Morari, dar sursele noastre spun că E.On se pegătește să recruteze pe cineva de la AXPO, grup energetic elvețian prezent pe piața românească de energie pe zona de furnizare de electricitate și de trading. Este posibil să fie vorba chiar despre Cătălin Iordache, directorul de operațiuni din România, potrivit unei surse.

UPDATE: Informația a fost confirmată, detalii în linkul de mai jos:

E.On Energie România va fi condusă de Cătălin Iordache, fost director general al AXPO România

E.On a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului E.On operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi. În ultimii 11 ani, E.On a investit în România peste 1,4 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *