EXCLUSIV Macquarie discută vânzarea Distribuție Energie Oltenia, au fost negocieri exclusive cu Engie, dar tranzacția a picat. Cine ar mai vrea să cumpere -surse

Negocierile exclusive dintre fondul de investiții Macquarie și gigantul francez Engie pentru vânzarea firmei de distribuție a energiei electrice Distribuție Energie Oltenia au eșuat pentru că Engie s-a retras. Ar mai fi două companii interesate de firma de distribuție, potrivir unor surse din piață: Premier Energy și Electrica.

Fondul gigantic de investiții Macquarie intenționează de mai multă vreme să vândă și fima de distribuție a energiei electrice Distribuție Energie Oltenia (DEO), ultimul activ mare dintre toate cele cumpărate de la CEZ acum patru ani în România pe care încă îl mai deține.

Potrivit mai multor surse din piața de energie, încă din primăvară reprezentanții fondului de investiții au purtat discuții exclusive cu francezii de la Engie, prezenți pe piața din România cu distribuție și furnizare de gaze și cu producție de energie din surse regenerabile și care nu au făcut în trecut un secret din faptul că își doresc o rețea de distribuție în România.

Totuși, potrivit surselor noastre, săptămânile trecute discuțiile s-au oprit, iar tranzacția, pe care piața o dădea destul de probabil să fie anunțată chiar în acest an, nu va mai avea loc. Motivul cert este că Engie s-a retras din negocieri. Nu știm cu siguranță de ce, dar zvonuri care circulă prin piață ar fi că gigantul francez s-ar fi reorientat spre o altă achiziție, pe o altă piață, oportunitate care ar fi apărut în timpul discuțiilor pentru cumpărarea DEO. Astfel, a renunțat, cel puțin momentan, la ideea achiziționării unei rețele de distribuție a energiei eletrice din România.

Engie a mai fost relativ aproape să intre pe această piață în două rânduri. Prima dată atunci când a fost privatizată cu Enel fosta Electrica Distribuție Muntenia Sud, iar francezii au pierdut în fața italienilor, care au oferit mai mult. A doua oară s-a arătat interesată atunci când Enel a vrut să iasă pentru prima dată din România dar italienii s-au răzgândit atunci și au rămas, până când au vîndut către PPC.

Pe de altă parte Engie a eșuat din nou într-o tranzacție cu Macquarie. Gigantul francez a negociat în 2023 achiziția firmei de furnizare CEZ Vânzare, cu 1,3 milioane de clienți, pe care fondul de investiții a scos-o la vânzare. La fel, deși era așteptată o tranzacție, pe ultima sută de metri firma de furnizare a ajuns la cehii de la Premier Energy, care au oferit mai mult.

Ce urmează și cine ar mai fi interesat

Deși Macquarie ar dori să vândă relativ repede și afacerea de distribuție din Oltenia, oamenii din piață spun că nu vor vinde cu orice preț – în niciun caz nu vor vinde la o valoare mai mică decât baza reglementată de active, cifrată undeva la circa 750 de milioane de euro. Iar unele voci spun că pretențiile ar putea urca chiar la un miliard de euro.

Amintim că Macquarie a cumpărat toate activele CEZ din România – regenerabilele, distribuția, firma de furnizare cu circa 961 de milioane de euro. În 2023, a vândut regenerabilele către PPC pentru circa 1,2 miliarde de euro. Suma obținută din vânzarea CEZ Vânzare către Premier nu a fost dezvăluită, dar este vorba despre zeci de milioane.

După eșecul discuțiilor cu Engie, de achiziția DEO ar mai fi interesate cel puțin două companii, potrivit mai multor surse din piață.

Prima este Premier Energy – firma controlată la bază de fondul Emma Capital al cehului Jiri Smec. Ea a cumpărat și furnizarea de la CEZ, și are experiență în zona de distribuție, operând o rețea în Republica Moldova.

A doua este compania românească Electrica, cea care a mai vrut să cumpere, împreună cu Hidroelectrica și SAPE activele CEZ, dar firmele românești au pierdut în fața Macquarie, ceea ce a fost interpretat atunci ca un eșec major al companiilor de la noi. Electrica operează deja trei dintre cele opt zone de distribuție a energiei electrice din România, dar activitatea nu ar ridica în teorie probleme de concurență, pentru că distribuția de energie este un monopol natural reglementat de stat.

Cifrele Disstribuție Energie Oltenia

Distribuţie Oltenia, parte din Grupul Evryo (cum a fost redenumit business-ul preluat de la CEZ de către Macquarie), asigură alimentarea cu energie electrică a peste 1,5 milioane de consumatori din 7 judeţe din regiunea Olteniei: Dolj, Argeş, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Teleorman.

Potrivit datelor de pe platforma Termene.ro, DEO a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de 1,57 miliarde de lei, aproape identică cu cea din anul 2023, și un profit net de 260 de milioane de euro, doar cu puțin mai mic decât cel din 2023 – 266 de milioane au fost atunci. Compania are circa 1.500 de angajați