EXCLUSIV Hidroelectrica, lovită dur de noile reglementări ANRE: Trebuie să vândă în 2020 peste 3 TWh la reglementat, cu un preț sub cel din acest an: 102 lei/MWh

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al țării, primește două vești proaste de la ANRE: este obligată să vândă mult mai multă energie pentru piața reglementată în 2020, la un preț mai mic decât cel de anul trecut

Hidroelectrica este obligată de ANRE să vândă energia electrică pentru anul 2020 către Furnizorii de Ultimă Instanță la prețul de 102,5 lei/MWh, chiar mai mic decât la care a avut această obligație pentru acest an, 112 lei/MWh, potrivit unor surse din piața de energie.

Vestea este cum nu se poate mai proastă pentru producătorul hidro, care se aștepta, dacă nu la o mică creștere (se vorbea despre câțiva lei în plus, în condițiile în care prețurile au crescut în toată piața), măcar la o menținere a lor la nivelul acestui an.

În plus, compania va fi nevoită să livreze în prima jumătate a acestui an circa 1,84 TWh de energie electrică și, dacă adunăm și limitele maxime ale cantităților care i le pot fi solicitate în al doilea trimestru, de 1,31 TWh, rezultă un total de 3,1 TWh de energie electrică pe care trebuie să o vândă la preț mic, în acest ultim an în care mai funcționează piața reglementată. Mult mai mult decât cei 1,63 TWh pentru acest an.

Problema cea mai mare este în prima lună a anului, ianuarie, când ANRE îi impune să vândă la reglementat circa 439 TWh. Asta în condițiile în care compania este obligată să participe cu energie și la echilibrarea sistemului energetic național.

Atunci când s-a pus pentru prima dată problema ca Hidro- și Nuclearelectrica să asigute tot consumul populației reglementate în luna ianuarie, directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea a reacționat foarte dur.

”Prin aceste reglementări, Hidroelectrica va fi în situația să cumpere din piață ca să dea în reglementat. Nu vom face acest lucru. Vom ataca cu toate mijloacele legale acest ordin. Nu e normal”, a spus Badea.

„Dacă nu vom găsi înţelegere în România, ne vom adresa Comisiei Europene. Ne adresăm deja şi vom contesta, sunt prea multe semne de întrebare”, a continuat şeful producătorului de energie hidro.

ANRE a anunțat azi că prețurile finale reglementate pe care le plătește populația nu vor crește la 1 ianuarie. Cum au cresut și tarifele de dustribuție și transport, și cum prețul final trebuie să inclusă și pierderile din trecut ale furnizorilor, era clar că cei mai afectați sunt producătorii, dintre care cei mai mari sunt Hidro- și Nuclearelectrica.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *