EXCLUSIV Guvernul se opune tranzacției prin care grupul ungar MVM urma să preia E.On România. Dosarul ajunge pe masa CSAT – surse

Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe nu a avizat tranzacția prin care compania energetică maghiară de stat MVM ar urma să preia afacerea de furnizare a gazelor și energiei electrice a nemților de la E.On în România, potrivit unor surse apropiate situației. CSAT va lua decizia finală.

Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), organism aflat în subordinea Guvenului, care a avut pe masă tranzacția pentru a o cerceta în detaliu, nu a avizat-o, potrivit surselor noastre. Momentan nu știm motivele oficiale ale refuzului autorizării, dar, potrivit acelorași surse, tranzacția care nu a fost avizată de CEISD va fi supusă în final aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), forul care își va spune ultimul cuvânt.

CEISD avea trei posibilități, instituite chiar prin legea prin care a fost înființată (OUG 46/2022). Prima era să autorizeze tranzacția, a doua să o autorizeze condiționat umând ca Guvernul să elaboreze un act normativ cu condițiile pe care ar urma să le impună în acest sens și a treia să o respingă, “în situația în care consideră că aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană”, după cum scrie în OUG.

Și tot acolo scrie că, în a doua sau a treia variantă, “atunci când la finalizarea cercetării detaliate (…) CEISD propune una dintre soluțiile prevăzute la alin. (2) lit. b) sau c), CEISD va solicita CSAT emiterea unui aviz care va fi comunicat în cel mult 90 de zile de la data solicitării”.

Așadar, tranzacția ajunge pe masa CSAT, care urmează să ia o decizie în următoarele 90 de zile.

Grupul german E.On a anunțat, în decembrie 2024, că a ajuns la un acord cu compania ungară MVM, cu capital majoritar de stat, pentru vânzarea diviziei de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON din România și a firmei de servicii E.ON Asist Complet.

Tranzacția era preconizată să se încheie în prima jumătate a anului 2025, iar valoarea ei nu a fost dezvăluită, dar surse din piață au arătat că este vorba despre 200-210 milioane de euro.

Ulterior, autoritățile de la București au anunțat că tranzacția “va intra pe circuitul complex de avizare, atât la nivel naţional, cât şi european”, care implică o analiză detaliată a respectării normelor de concurenţă, dar și analiza din partea Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), “instituţie care supraveghează investiţiile strategice pentru a proteja interesele României”.

Sesizarea CEISD a fost făcută de Ministerul Energiei condus la acea vreme de Sebastian Burduja, și a avut mai multe motive, printre care legăturile cumpărătorului cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE sau proveniența neclară a fondurilor MVM pentru această achiziție.

„România are obligația de a-și proteja suveranitatea și interesele strategice. Nu vom permite ca sectoarele critice, precum cel energetic, să devină vulnerabile în fața unor jocuri geopolitice sau economice care nu respectă principiile noastre europene de concurență, transparență și piață unică. Vom acționa ferm și neechivoc pentru a apăra securitatea națională a României și securitatea energetică a Uniunii Europene, care trebuie să scape definitiv de dependența față de gazul rusesc. Șantajul energetic trebuie să rămână o amintire tristă a trecutului, iar viitorul trebuie să fie cel al unei independențe energetice reale, nu cea pe care o invocă cei care, de fapt, ne aruncă înapoi în brațele Moscovei. Aceasta este adevărata suveranitate: să nu depindem de nimeni. Eventual, să depindă alții de noi. Energia României trebuie să rămână doar în slujba românilor!” a spus în ianuarie Burduja.

Ulterior, Károly Mátrai, CEO al grupului ungar de stat MVM, a spus că nu vede o problemă de concurență pe piața din România dacă MVM cumpără firma de furnizare de energie și gaze a E.On de la noi. De asemenea, el afirmă că MVM nu cumpără ca să vândă apoi altora și spune că nu va aduce gaze rusești pentru a alimenta viitorii săi clienți preluați de la E.On, pentru că este mai scump, și va furniza gaze extrase din România.

Grupul MVM este a doua cea mai mare companie din Ungaria și ocupă locul șase în Europa Centrală, potrivit propriei descrieri. Cu o prezență activă în 23 de țări, peste 19.000 de angajați și un portofoliu de peste 11 milioane de clienți, atât casnici, cât și corporativi (inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia și România), Grupul MVM este un actor important în ecosistemul energetic al regiunii, potrivit propriei prezentări.

E.ON Energie România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze şi electricitate din România, cu aproximativ 3,4 milioane de clienţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *