EXCLUSIV. Cum se va liberaliza piaţa gazelor naturale. Calendarul şi etapele

Pus în faţa posibilităţii de a începe să plătească amenzi chiar începând din această săptămână ca urmare a infringementului deja declanşat, Guvernul va trimite Bruxelles-ului propunerea legislativă de dereglementare a pieţei gazelor naturale. Va fi o liberalizare treptată a pieţei, aşa cum veţi putea citi în textul următor, care va face obiectul unei legi în Parlament.

Plafonul de preţ de 68 de lei/MWh de gaz, cu care sunt obligaţi să vândă Petrom şi Romgaz gazele extrase din România pentru asigurararea integrală şi prioritară a consumului casnicilor şi al producătorilor de energie termică nu va fi menţinut până la 28 februarie 2022, cu doar până la 30 martie 2020, potrivit propunerii Executivului de la Bucureşti. De asemenea, din textul viitoarei legi, care ma modifica legea energiei (după ce aceasta a fost modificată de OUG 114 şi OUG 19), dispare noţiunea de alocare prioritară a gazelor româneşti pentru consumul populaţiei şi al CET-urilor. Iată cum sună noua reglementare:

“Pentru perioada 1 mai 2019 – 31 martie 2020, producătorii, inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligația să vândă cu prețul de 68 lei/MWh (fără transport şi servicii de înmagazinare), cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă către furnizorii clienților casnici și ai producătorilor de energie termică sau direct producătorilor de energie termică, după caz, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației,în condiții reglementate de ANRE “.

Urmează apoi un calendar: populaţia şi CET-urile vor primi, timp de un an începând cu 1 aprilie 2020, doar jumătate din necesarul de gaz la preţ de 68 de lei, de la cei doi producători, restul din piaţa liberă.

“Pentru perioada 1 aprilie 2020 – 31 martie 2021, producătorii, inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligația să vândă cu prețul  68 lei/MWh (fără transport şi servicii de înmagazinare), cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă către furnizorii clienților casnici și ai producătorilor de energie termică sau direct producătorilor de energie termică, după caz, pentru 50% din cantitatea de gaze naturale destinată consumului casnic şi producerii de energie termică, în centralele de cogenerare și în centralele termice, destinată consumului populației, în condiţii reglementate de ANRE”.

Pe cale de consecinţă furnizorilor (E.On şi Engie) li se impune să cumpere din piaţă cantităţile de gaze pentru populaţie şi CET-uri de pe piaţă, prin proceduri transparente, pe principiul celui mai mic cost:

“să achiziționeze gazele naturale pe care le furnizează clienților casnici și producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației, în condiții de minimizare a costului resurselor alocate, pe baza unor proceduri proprii care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziție a gazelor naturale și, în același timp, tratamentul egal și nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale, în calitate de ofertanți”.

De acum şi până la finalul anului 2020, producătorii vot fi obligaţi să pună pe bursă cel puţin jumătatate din gazul pe care îl vând.

Începând cu 1 aprilie 2021, piaţa va fi complet liberalizată, dar celor doi producători mari li se va impune să pună pe piaţa locală, chiar de la începutul anului, o cantitate de gaze, calculată ca procent din producţia anuală. Procentul va fi stabilit de ANRE, spre deosebire de vechea legislaţie când el era impus la minimum 40% plus, eventiual, ce stabilea ANRE. Iată prevederea nouă:

“Începând cu data de 1 ianuarie 2021 producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală depăşeşte 1.000.000.MWh au obligația să tranzacţioneze, transparent, public și nediscriminatoriu, vânzarea unei cantități minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă din producţia anuală, stabilită în conformitate cu reglementările  ANRE; structura şi tipurile de produse ofertate precum şi cota minimă de tranzacţionare se stabilesc anual prin ordin al preşedintelui ANRE”.

O altă modificare este abrogarea ratei reglementate de rentabilitate pentru activitatea de transport şi distribuţie a gazelor (afectaţi sunt E.On, Engie şi Transgaz), care a fost ridicată la 6,9% pentru actuala perioadă de reglementare. În lipsa unor noi reglementări ANRE, acest procent va rămâne 5, 66% pentru activele existente, şi 6,66% pentru cele noi.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *