Eurowind a terminat jumătate din parcul eolian de la Pecineaga, cu cele mai mari turbine din România

Dezvoltatorul și operatorul danez de proiecte de energie eoliană, fotovoltaică și hybrid  Eurowind Energy anunță finalizarea primei jumătăți din proiectul de infrastructură a parcului eolian de 48 MW de la Pecineaga. Proiectul din județul Constanța urmează să devină operațional în anul 2025 și va alimenta cu energie verde un total de 48.000 de gospodării.

În cadrul acestei etape, Eurowind Energy a finalizat cu succes 4 dintre cele 8 fundații aferente fiecărei turbine eoliene Siemens Gamesa SG 6.6-170, cel mai mare tip de generator electric eolian din România. De asemenea, prima jumătate din proiectul de infrastructură a parcului eolian s-a încheiat cu execuția drumurilor de acces esențiale pentru logistică și transport, dar și cu implementarea sistemului de medie tensiune ce va asigura distribuția eficientă a energiei.

În continuare, echipa Eurowind Energy se va concentra pe construcția liniei de legătură, care va conecta punctul de racordare cu stația de transformare, garantând astfel o integrare eficientă în rețeaua de energie electrică. Prima turbină eoliană din totalul celor 8 va fi instalată în parcul eolian Pecineaga, începând cu luna octombrie, urmând ca la finalul proiectului, capacitatea producției de energie electrică să fie de aproximativ 176.000 MWh/an.

„Finalizarea primei jumătăți a acestui proiect de infrastructură reprezintă un moment semnificativ pentru Eurowind Energy și pentru angajamentul nostru față de dezvoltarea energiei regenerabile în România. Am reușit să construim 4 dintre cele 8 fundații ale parcului, să modernizăm drumurile de acces și să implementăm sistemul de medie tensiune, toate acestea în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.

Această realizare nu ar fi fost posibilă fără dedicarea și profesionalismul echipei noastre, precum și sprijinul comunităților locale și al partenerilor noștri. Alături de toate proiectele din portofoliul nostru de dezvoltare, ce include în prezent 4 GW, parcul de la Pecineaga va contribui la o economie sustenabilă și la dezvoltarea domeniului eolian din România. Suntem mândri de progresul realizat și rămânem dedicați misiunii noastre de a furniza soluții energetice durabile pentru un viitor mai verde.” a spus Adrian Dobre, Country Manager România în cadrul Eurowind Energy.

Eurowind Energy este un important dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca. Cu peste 600 de angajați în 15 țări europene și în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiții în proiecte de acest fel.

Eurowind Energy este prezent pe piața din România din anul 2011.

1 Comment

  1. Faptul că Eurowind Energy a executat patru din cele opt fundații, este lăudabil. Important este însă dacă sunt în grafic sau eventual în avans față de graficul lucrărilor. Cel puțin la fel de important este, dacă și fabricarea componentelor (turn, nacelă, pale, reductorul cu roți dințate, etc) este în grafic. Orice problemă în fluxul de fabricație trebuie raportată și eventual remediată cât mai repede și într-un mod profesionist. Termenul de predare a lucrării este stabilit prin contract, iar nerespectarea sa aduce penalizări imense antreprenorului. Deși danezii sunt o națiune de oameni serioși, sunt de părere că la controlul calității nu trebuie făcut rabat, cu toată garanția pe care Eurowind Energy o asigură. În genere, străinii care execută lucrări în România – în cârdășie cu anumiți băieți români – fac lucruri de mântuială. Cel mai recent și cunoscut exemplu, este podul de la Brăila. Deci informația nu este nici pe departe atât de bună pe cât se vrea. Părerea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *