Engie România investeşte 5 milioane de lei pentru calificarea a aproximativ 120 de tineri profesionişti din Bucureşti şi Braşov, care vor primi o bursă de până la 700 de lei pe lună, plus transport şi masă, prin programul ‘Energia pentru meseria mea’, a anunţat vineri compania, citată de Agerpres.
Din 2018, Engie a înfiinţat primele clase de învăţământ profesional dual la Colegiul Tehnic ‘Mihai Bravu’ din Bucureşti, în parteneriat cu asociaţia Hans Across Romania, Ministerul Educaţiei, Autoritatea Naţională pentru Formarea Profesională în Sistem Dual şi Primăria sectorului 3.
Cei 58 de tineri care au optat pentru această formă de învăţământ de trei ani îmbină teoria cu practica şi se califică în meseria de instalatori instalaţii tehnico-sanitare şi gaze.
Începând cu anul şcolar viitor, Engie va continua programul cu încă o clasă în Bucureşti şi înfiinţează o astfel de clasă şi în Braşov, la Colegiul Tehnic ‘Mircea Cristea’.
‘Lipsa de personal calificat a devenit o problemă presantă, care s-a acutizat de la an la an. În perioada 2017-2018, am reuşit să atragem în companie 50 de tineri cu specializarea de instalatori, în cadrul programului de instalatori juniori, însă nevoia este cu mult mai mare’, a declarat Eric Stab, directorul general al Engie România, în cadrul unui eveniment organizat vineri de companie la atelierul Distrigaz Sud Reţele, unde liceenii fac practică.
Potrivit acestuia, exploatarea în siguranţă a instalaţiilor este o condiţie indispensabilă pentru buna desfăşurare a furnizării de gaze.
‘Activând într-un domeniu eminamente tehnic, asigurarea unei forţe de muncă calificate, atât pentru partea de exploatare în siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, cât şi pentru serviciile de întreţinere şi exploatare în siguranţă a instalaţiilor interioare deţinute de clienţii noştri, este o condiţie indispensabilă pentru buna desfăşurare a activităţii’, a continuat Stab.
Elevii care optează pentru programul ‘Energie pentru meseria mea’ primesc avantaje suplimentare faţă de bursa lunară acordată de statul român, în valoare de 200 de lei. Ei vor primi de la compania energetică o bursă de 500 de lei pe lună, la care se poate adăuga o bursă de merit de 200 de lei, în funcţie de rezultatele şcolare. În plus, Engie acoperă cheltuielile de transport pre-urban în limita a 150 de lei pe lună, asigură transport urban şi masa de prânz pe durata practicii.
La finalul celor trei ani de studii, elevii primesc certificare şi au oportunitatea de a se angaja în cadrul grupului Engie.
Vineri, elevii de la liceul tehnic din Bucureşti erau foarte bucuroşi că pot face o demonstraţie în faţa presei şi a oficialilor companiei şi a Primăriei sectorului 3. Patru dintre elevi, doi băieţi şi două fete, au fost premiaţi şi aplaudaţi pentru media lor peste 9 pe primul semestru. Elevii s-au mutat apoi în atelier şi, după instructajul de siguranţă, unde au răspuns foarte serios că ştiu cât este de important, au început să lucreze practic fiecare la câte o piesă.
Denisa este una dintre puţinele fete din program, tunsă băieţeşte, dar foarte serioasă, şi a ştiut să răspundă cel mai bine la întrebările legate de protecţia muncii. Ea se apucă să taie singură o tijă de metal. Întrebată ce face acolo, dar, poate de emoţie, a răspuns foarte încet despre o piesă ‘în T’, apoi s-a dus să ia un spray de la doi băieţi care lucrau la utilajul de lângă, pe care l-a aplicat cu mare atenţie pe piesa la care lucra.
‘Le place foarte mult’, spune Adrian Nenciu, unul dintre profesorii-instructori. ‘La început am făcut un pic de teorie, dar am trecut foarte repede la practică şi chiar am avansat mai repede decât ne-am propus. Am văzut că au interes, se pricep şi am accelerat un pic. Acum nu mai scap de ei. Când vine autobuzul să-i ia, nu mai vor să plece. Sunt foarte deştepţi şi gândesc aplicat, prima dată când le-am arătat utilajele pe care le avem aici ne-au întrebat cât costă’, râde el.
La şcoală învaţă teorie, iar aici fac practică, a mai spus angajatul Engie. În primul an de studiu, elevii au 40 de zile de practică, iar anii următori această perioadă să se extindă la 120 de zile.
Pentru anul şcolar 2019-2020, pre-înscrierile se realizează în perioada 1-31 mai, iar înscrierile între 24 şi 26 iunie, atât pentru colegiul tehnic din Bucureşti, cât şi pentru cel din Braşov.
Buna ziua .Care este perioada admiterilor 2020_2021?