Energia eoliană offshore din Marea Neagră e importantă pentru autonomia întregii Europe – vicepreședinte BEI

Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Lilyana Pavlova, a subliniat marţi că energia eoliană offshore din regiunea Mării Negre este importantă pentru autonomia şi democraţia întregii Europe, potrivit agenției de presă BTA, citate de Agerpres.

Pavlova a participat la ceremonia de deschidere a discuţiilor la masa rotundă intitulată „Coaliţia pentru energie regenerabilă a Mării Negre: un parteneriat strategic pentru energie şi securitate climatică”, în cadrul căreia a fost înfiinţată Coaliţia pentru energie regenerabilă a Mării Negre.

Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Studiul Democraţiei (CSD) şi a avut loc la Grand Hotel Sofia.

Companiile vor stabilitate politică înainte de a investi într-o regiune, a declarat Martin Vladimirov, directorul programului CSD pentru energie şi climă.

„Deblocarea potenţialului energiei eoliene offshore din Marea Neagră nu este doar o recomandare, ci o condiţie obligatorie a planului de proiect energetic pentru 2030”, a declarat Pavlova.

Potrivit acesteia, metodele alternative de producere a energiei şi de decarbonizare sunt viitorul nu numai al Europei, ci şi al lumii. „Aproape 20 de miliarde de euro au fost cheltuiţi anul trecut pentru proiecte de energie verde, 30 de miliarde de euro vor fi cheltuiţi anul acesta. Tendinţa este de majorare a volumului investiţiilor în Europa”, a adăugat ea.

„Credem că finanţarea noastră va dezvolta energia verde, mai ales în aceste vremuri de criză financiară. Mă bucur că Bulgaria şi România se îndreaptă în această direcţie şi sper că împreună vom face paşii potriviţi pentru ca proiectele să se realizeze”, a precizat vicepreşedintele BEI.

„În calitate de reprezentant al Guvernului german, pot garanta că, în măsura în care depinde de noi, vom sprijini în regiune orice investiţie în direcţia energiei verzi”, a promis şeful departamentului economic al Ambasadei Germaniei în Bulgaria, Moritz Seiler.

„Trebuie să lucrăm în echipă şi să ne bazăm pe experienţa deja implementată a altor organizaţii europene de energie eoliană, cum ar fi Institutul Regal Belgian, pentru a face schimb de experienţe, informaţii şi a învăţa metodologia, deoarece timpul ne presează”, a spus Cristina Simioli, director al Programului Energie şi Natură Offshore la Renewables Grid Initiative şi coordonator al Coaliţiei OCEAN.

„Există un potenţial uriaş pentru proiecte de energie eoliană nu numai în Marea Neagră, ci şi în Marea Egee şi Marea Caspică”, a subliniat vicepreşedintele Federaţiei pentru energie offshore a Mării Negre din Turcia, Veli Bilgihan Yasacan.

„Suntem pregătiţi să împărtăşim beneficiile şi costurile unui proiect comun cu Bulgaria”, a afirmat George Vişan, directorul diviziei piaţă energetică a operatorului de transport şi de sistem Transelectica din România.

„Din 2019, existăm ca organizaţie şi astăzi avem peste 50 de reprezentanţe. Din experienţa mea pot afirma cu fermitate că veniturile din energia eoliană offshore sunt mai mici, ceea ce reprezintă o problemă pentru investitori”, a explicat vicepreşedintele Asociaţiei Energiei Eoliene, Liviu Gavrilă. Totuşi, el şi-a exprimat convingerea că energia eoliană offshore va deveni o realitate în Marea Neagră, deoarece este o necesitate.

„Vântul are un potenţial imens, dar să nu uităm că aceste zone sunt zone de pescuit, să nu uităm de păsările migratoare şi de toate detaliile care afectează astfel de proiecte. Să nu pornim război împotriva climei, să reuşim să ne adaptăm la ea, dar fără a deteriora ecosistemul acestor regiuni”, a spus profesorul Nikolay Valchev, director al Institutului de Oceanologie de la Academia Bulgară de Ştiinţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *